Reconstrucția de sân după mastectomie este o intervenție de care ar trebui să beneficieze toate pacientele care au fost nevoite să treacă printr-o asemenea experiență traumatizantă din punct de vedere fizic și psihic. Calitatea vieții poate fi îmbunătățită semnificativ prin reconstrucția sânului afectat. Pentru un rezultat de succes deseori este necesară o intervenție chirurgicală și asupra sânului neafectat (simetrizare). Aceste intervenții au demonstrat posibilitatea reluării unei vieți normale din toate punctele de vedere.
Există o multitudine de tehnici chirurgicale menite să restabilească forma, aspectul și mărimea cât mai naturală a sânului după mastectomie, reconstrucția sânului putând fi făcută cu implanturi sau țesut autolog (propriu).
Vă prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 51 ani, diagnosticată în octombrie 2014 cu neoplasm mamar stâng cadran supero-extern stadiul IIIA (carcinom duictal invaziv), chimiotratat neoadjuvant, operat radical prin mastectomie radicală stânga, modificată tip Madden și limfadenectomie axilară stânga în martie 2015, în prezent în curs de hormonoterapie adjuvantă, fără semne de evoluție loco-regională sau la distanță a bolii oncologice.
Pacienta și-a dorit extrem de mult reconstrucția sânului mastectomizat cu tesut autolog (propriu) și am hotărât reconstrucția cu un lambou adipocutanat de la nivelul abdomenului bazat pe vase perforante ale arterei epigastrice inferioare.
În data de 17.05.2021 se intervine chirurgical și se practică o incizie la nivelul cicatricei de mastectomie stânga și excizia acesteia, se prepară un buzunar prepectoral în care este introdus lamboul adipocutanat abdominal. Se anastomozează artera și vena epigastrice inferioare drepte la artera și vena mamare interne stângi cu fire separate Prolene 8.0 sub microscop, se reface șanțul inframamar stâng, se practică dezepidermizarea parțială a lamboului și ancorarea lui superior și lateral, la nivelul liniei axilare anterioare, drenaj aspirativ la nivelul sânului si a abdomenuilui, sutura lamboului și a zonei donoare în planuri anatomice, steristrip, pansament.
În prima zi postoperator evoluția este favorabilă, pacienta este detubată. Se decide transferul pacientului pe secție în a doua zi postoperator. Zilnic se practică toaleta locală, pansamentul lamboului și a zonei donoare, evoluția locală fiind favorabilă.
În primele opt zile postoperator pacienta urmează tratament anticoagulant cu heparină nefracționată, administrată subcutanat, urmând apoi tratament anticoagulant cu heparină cu greutate moleculară mică – Clexane injectabil subcutanat.
Pacienta se externează cu stare generală bună, echilibrată cardio-pulmonar, cu lambou viabil, în curs de vindecare chirurgicală.
Reconstrucția mamară, departe de a fi o dorința estetică, este o necesitate. Este extrem de important ca pacientele care au suferit o mastectomie să fie informate că există această opțiune, decontată de către Casa de Asigurări de Sănătate, indiferent dacă reconstrucția se face cu implant+/- expander și/sau cu țesut propriu.
Vă așteptăm la o consultație în Ambulatoriul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central, programări la nr. de telefon 0787 365 543.
Tehnici de reconstrucție mamară – documentar medical
- ABC Medical (1)
- Alergologie (41)
- Anatomie patologica (1)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Articole de specialitate (1)
- Asigurari de sanatate (3)
- Boli Cardiovasculare (13)
- Boli infectioase (59)
- Caleidoscop medical (12)
- Cardiologie (156)
- Chirurgie estetica (101)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (28)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Concurs (1)
- Controverse Medicale (2)
- Cosmetica medicala (13)
- Cronobiologie (0)
- Dermatologie (190)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (112)
- Dieta (4)
- Dreptul la Opinie (3)
- Drepturile si Obligatiile Pacientului (1)
- Editorial (297)
- Educatie Sanitara (3)
- Endocrinologie (29)
- Estetica (2)
- Etica medicala (15)
- Eveniment (4)
- Factori de risc (18)
- Fara categorie (3)
- Farmaceutica (112)
- Fitoterapie (2)
- Gastroeneterologie (118)
- Genetica (10)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Igiena (2)
- Imagistica medicala (64)
- Imunologie (8)
- Ingrijirea paliativa (4)
- Ingrijiri la domiciliu (11)
- Interviu (53)
- Invatamant Medical (2)
- Invizibile (1)
- Legislatie Medicala (7)
- Malpraxis (1)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (11)
- Medici romani de prestigiu (2)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina Antiaging (5)
- Medicina de familie (96)
- Medicina de laborator (62)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Durerii (4)
- Medicina Generala (2)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Muncii (5)
- Medicina Naturista (234)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicină regenerativă (1)
- Medicina Sportiva (19)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (44)
- Neurologie (71)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Noutati in medicina (1)
- Nutritie (35)
- Obstetrica-Ginecologie (157)
- Oftalmologie (576)
- Oncologie medicala (118)
- ORL (100)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (134)
- Personalitati medicale (1)
- Pneumologie (122)
- Posta redactiei (19)
- Premii (1)
- Produse naturiste (127)
- Profilaxie (3)
- Psihiatrie (89)
- Psihologie (100)
- Reabilitare Medicala (309)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (95)
- Reuniuni medicale (11)
- Riscuri pentru sanatate (1)
- Senologie (7)
- Sexualitate (2)
- Sfatul medicului (5)
- Standarde medicala (1)
- Statistica medicala (1)
- Statutul farmacistului (11)
- Stiri (2670)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (7)
- Terapia durerii (8)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant medical (1)
- Tulburari digestive (2)
- Urologie (66)
- Wellnes & Spa (5)
- Z " PARTENERI " (0)
-
A XV-a Conferință Națională cu Participare Internațională a Societății Române de Dermato-oncologie şi Dermatologie Clinică 2025
1 / 10 / 2025 -
Al XXII lea Congres National cu Participare Internationala al SRO 2025
2 / 10 / 2025 -
Webinar Durere 2025
3 / 10 / 2025 -
Congresul "Zilele Medicale ale Spitalului Clinic de Urgenta Sf. Ioan Bucuresti, editia a VII-a" - HIBRID
Bucuresti3 / 10 / 2025 -
Actualitati in tratamentul modern al cancerului de san-editia a 2-a
3 / 10 / 2025 -
Conferința Națională Multidisciplinară ORL - SUUB 2025
3 / 10 / 2025 -
MEDICINA GENOMICĂ ÎN PATOLOGIA MATERNO-FETALĂ
3 / 10 / 2025 -
TACSSYD 2025 – The Annual Congress of Surgery for Students and Young Doctors 2025
6 / 10 / 2025 -
A 32-a Întâlnire a Federației de Laboratoare Clinice Balcanice; A 16-a Conferință Națională a Asociației de Medicină de Laborator din România 2025
8 / 10 / 2025 -
Congresul Național de Neuroștiințe Moderne din România 2025
9 / 10 / 2025 -
Simpozionul Româno-Britanic pe probleme respiratorii 2025
9 / 10 / 2025 -
Al 36-lea Congres al Societății Române de Radioterapie și Oncologie Medicală, Al 11-lea Congres al Federației Societăților Române de Cancer “Innovation and progress in Oncology and Radiotherapy” 2025
9 / 10 / 2025 -
Conexiuni multidisciplinare și interacțiuni în Medicina Internă Cluj-Napoca 2025
9 / 10 / 2025 -
Managementul Diabetului Zaharat Centrat pe Pacient
9 / 10 / 2025 -
Conferința Medicina de familie – Prima linie în asistența medicală
9 / 10 / 2025 -
Zilele Medicale Nemțene 2025
9 / 10 / 2025 -
Curs de Ecografie Fetală HANDS-ON 2025
10 / 10 / 2025 -
IMPORTANȚA TUMOR BOARD-ULUI în tratarea pacientului oncologic
10 / 10 / 2025 -
Prima ediție a „Conferinței Naționale Pentru Tineri Medici” 2025
11 / 10 / 2025 -
Webinarul „Programe de finanțare vs. servicii pentru pacienți
13 / 10 / 2025 -
Al 48-lea Congres Național Anual de Medicină Fizică și de Reabilitare - congres hibrid 2025
15 / 10 / 2025 -
Congresul Național al AMR 2025
16 / 10 / 2025 -
A 10-a ediţie a Conferinţei Interdisciplinare NefroCarDia 2025; Cea de-a 3-a ediţie a Workshop-ului de Onco-Nefrologie 2025
Bucuresti16 / 10 / 2025 -
Conferința Națională, ediția a XXVI-a ÎNGRIJIREA PALIATIVĂ 2025
16 / 10 / 2025 -
Conferinţa de Anestezie şi Terapie Intensivă GalATI 2025
16 / 10 / 2025 -
East Meets West Congress 2025
17 / 10 / 2025 -
Conferința de Psihosomatică 2025
17 / 10 / 2025 -
MEDICINA INTERNĂ – LA GRANIȚA DINTRE SPECIALITĂȚI | EDIȚIA A III-A
18 / 10 / 2025 -
BEHEALTH 2025, ediția a opta: Cinci zile de dialog european despre viitorul sănătății și bioeconomiei
20 / 10 / 2025 -
Conferința Națională de Medicina Familiei, Octombrie 2025
22 / 10 / 2025 -
Societatea Română de Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie 2025
23 / 10 / 2025 -
SOROT 2025 Congress
23 / 10 / 2025 -
Webinar “Conferința de antibioterapie – Focus pe imunodepresie!” Multirezistența. La antimicrobiene și la schimbare 2025
24 / 10 / 2025 -
Congresului Național de Oncologie S.N.O.M.R. 2025
29 / 10 / 2025 -
Conferința Națională Zilele Institutului de Psihiatrie SOCOLA 2025
29 / 10 / 2025 -
CONFERINȚA ANUALĂ APTSIS – EDIŢIA I, Managementul bolilor cronice. Focus inflamator
30 / 10 / 2025
-
Ce mai reprezintă la ora aceasta chirurgia generală
-
Interesul absolvenților de medicină pentru specialitatea de chirurgie este în scădere!
-
Medicina regenerativă, posibilități și perspective (2)
-
Diagnosticul și tratamentul leziunilor traumatice de splină la copii
-
Tehnici de reconstrucție mamară – documentar medical