Sef. Lucr. Dr. Madalina Iliescu
Hipoxia intermitentă (IH) se definește în general ca episoade repetate de hipoxie intercalate cu episoade normoxice. Primii pași în utilizarea terapiei cu hipoxie intermitentă (IHT) au fost pentru pregătirea sportivilor, alpiniștilor și piloților. Cercetările efectuate în 1939-1943 au arătat că și o înălțime mică produce îmbunătățirea ventilației pulmonare și crește concentrația hemoglobinei și saturația de oxigen. Cercetările vremii au atras atenția și asupra posibilelor efecte curative ale adaptării hipoxice. Astfel, antrenamentul cu hipoxie intermitentă (IHT) a fost inițial recunoscut în medicina sportivă ca o strategie potențial utilă pentru îmbunătățirea performanței la efort la sportivi. Pe lângă îmbunătățirea performanței fizice și efectele preclinice de protecție ale IHT, aceasta a fost luată în considerare la subiecții sănătoși ca fiind potențial utilă și pentru îmbunătățirea funcțiilor fiziologice, ca o modalitate terapeutică emergentă pentru prevenirea și tratarea diferitelor boli, câștigând o atenție din ce în ce mai mare în ultimii ani.
Creșterea toleranței la efort la pacienții cu boli cardiovasculare, bronhopulmonare și sindrom metabolic, îmbunătățirea stării cardiometabolice la pacienții vârstnici, creșterea potențialului cognitiv în boala Alzheimer și în observațiile clinice, toate acestea realizate cu ajutorul IHT au fost demonstrate prin mai multe studii de-a lungul anilor.
S-au dezvoltat, de asemenea, protocoale medicale pentru terapia cu hipoxie intermitentă, această terapie avansând rapid în vremurile moderne. Acestea utilizează sesiuni hipoxice ușoare, care nu dăunează, oferă beneficii și tratament fără medicamente pentru mai multe patologii degenerative cronice.
În ultimul deceniu, antrenamentul cu hipoxie-hipoeroxie intermitentă (IHHT) a intrat în practica medicală, și perioadele de respirație cu aer atmosferic au fost înlocuite cu respirația unui amestec hiperoxic de gaze. S-a sugerat o nouă metodă de antrenament, IHHT (intermittent hypoxia hyperoxia training), care utilizează intervale hiperoxice în locul celor normoxice, între sesiunile de respirație hipoxică. Pacientul primește pe mască un amestec de gaze care conține 30-40% O2. Eficiența, siguranța și tolerabilitatea IHHT au fost demonstrate în studii clinice pilot controlate placebo. Perioadele de hipoxie-hiperoxie intermitentă pot fi aplicate ca o intervenție pasivă cu pacienții în repaus (IHHE - intermittent hypoxic hyperoxic exposure) sau în timpul exercițiului fizic (IHHT - intermittent hypoxic hyperoxic training). Hipoxia-hiperoxia intermitentă, fie pasivă sau în combinație cu exerciții fizice, pare a fi o strategie promițătoare de terapie pentru diferite populații.
