None

Terapia durerii

Ce este Terapia Durerii?

     Este întrebarea cea mai frecventă pe care o aud nu doar de la pacienţi, dar în mod uzual şi de la medicii colaboratori. O întrebare normală în condiţiile în care durerea este înţeleasă frecvent nu ca o boală, ci ca un simptom al unei boli de fond. Prevalenţa pacienţilor cu suferinţă cronică dureroasă este de 20% în Europa şi de 26% în SUA, faţă de 6% bolile coronariene! 30% dintre pacienţii cu vârste între 45-65 de ani acuză durere cronică cu durată mai mare de un an!

     Până nu demult pacienţii ştiau că durerea e parte din viaţă şi că trebuie să trăieşti cu ea. Dar, ce faci când orice cauză organică de boală este tratată, vindecată şi totuşi rămâi invalidat cu un grad de suferinţă profund, zi şi noapte, luni şi ani de zile, fără sa ai nicio speranţă? Ba din contră, zilele devin tot mai “întunecate”, pentru că, pe măsură ce trece timpul, acest ”simptom” devine tot mai sever!  Şi totuşi această specialitate a avut nevoie de secole să apară…. doar pentru că …. durerea trebuia să fie parte din viaţă?!

     Terapia Durerii a apărut în urmă cu aproximativ 20 de ani, tocmai pentru că nu mai acceptam să trăim în suferinţă, şi este o specialitate într-o dinamică fără precedent.

     Ne ocupăm de tratamentul bolilor care au ca simptom pregnant durerea cronică sau subacută şi care au ca rezultat o afectare severă a calităţii vieţii. Şi când boala de fond este adresată şi orice factor reversibil este tratat, când patologia s-a vindecat dar durerea persistă, atunci un specialist în Terapia Durerii poate readuce speranţa.

Şi totuşi …. ce tratăm şi cum?

     60-70% din populaţia noastră de pacienţi prezintă dureri axiale de tip hernii cervicale, toracale, lombare, dureri sacroiliace de cauză mecanică, sindrom de articulaţii  mici faţetare sau sindrom discogen. Restul reprezintă pacienţi cu durere neuropată tip Complex Regional pain Syndrom – fosta Distrofie simpatică reflexă – neuralgie postherpetică, durere fantomă postamputare, fasceită plantară, durere neuralgică posttoracotomie, durere postavulsii de plex, durere pelvină  şi abdominală cronică – prostatită cronică, cistită interstiţială, postchirurgicală, postiradiere, neoplazică etc., durerea din pancreatita cronică - angina pectorală, care nu are tratament coronarian.

    O categorie aparte sunt pacienţii neurologici cu cefalee cervicogenă, durere orofacială tip nevralgie de trigemen, pentru care terapia durerii oferă soluţii cu rezultate uimitoare.

     Ce anume facem? Prin colaborarea cu medicii trimiţători şi după tratamentul patologiei asociate, pentru a rezolva orice cauză organică, partea critică a specialităţii noastre este diagnosticarea cauzei durerii. Prin blocuri ghidate, infiltraţiile cu anestezic au valoare unică, pentru că în mod obiectiv determină cauza durerii cronice – de multe ori foarte greu de explicat ca etiologie – prin dispariţia temporara a durerii după procedură. Ştim că, dacă blocăm nervul sau plexul ţintit şi simptomele cedează, acolo este conflictul principal. Apoi, în funcţie de etiologie, tratamentul se face fie cu cristale de steroizi, ablaţii cu alcool, radiofrecvenţă sau tratament neuromodulator cu pulseradiofrecvenţă sau stimulatoare centrale. Tratamentul medicamentos oral complementar nu este de neglijat şi poate fi  ajustat pentru rezultate surprinzătoare cu efecte secundare minime.

     Terapia Durerii este rezultatul unei munci în echipă, în mod frecvent cu medici de familie, neurologi, neurochirurgi, ortopezi, psihologi şi, nu în ultimul rând, medici de recuperare medicală şi kinetofizioterapeuţi.

     Terapia Durerii este o specialitate complementară într-o echipă medicală complexă şi trebuie să trateze pacientul cu compasiune şi cu înţelegerea întregului istoric patologic. Abordarea sistematică a cauzelor posibile şi eliminarea lor prin procedee diagnostice poate duce la aflarea cauzei, de multe ori nebănuite, şi la un tratament absolut de succes pentru pacient.  

Comentarii


Dulgheroiu Nicolae

Buna ziua Domnule Doctor!Am 64 de ani,si acum circa 15 zile am avut o durere puternica de spate si la circa 2 zile durerea s-a lasat pe piciorul stanga.Am fost indrumat sa fac RMN-ul iar concluziile rezultatului sunt: -Retrolistezis gr. 1 meyerdingL5/S1 -Mici hernii intraspongioase toraco-lombare -Prolaps circumferential discal lombar L4-L5,procident intraforamenal stanga,cu conflict disco-radicular L4 stanga la acest nivel -Debord circumferential necompresiv discal L5-S1. Durerea persista la sold si se lasa spre genunchi aceasta fiind de cele mai multe ori insuportabila.Va rog sa-mi precizati ce pasi am de urmat de acum inainte. Va multumesc!

Feb. 22, 2013, 1:56 p.m.
4
0

dr.ganea

Buna ziua!\r\n\r\nEvident, acesta nu este locul cel mai indicat pentru a cere indicatii in privinta acestei probleme. In mod normal medicul care v-a pus diagnosticul (care vad ca si-a dat toata silinta - rar am vazut un diagnostic rmn atat de detaliat) ar fi putut sa va indrume. Daca nu, aceasta sarcina ii revine de drept medicului de familie.\r\n\r\nExista cel putin trei dicipline medicale care se ocupa cu aceste probleme: neurologie si neurochirurgie, reumatologie, ortopedie, recuperare medicala si mai sunt si altele. In functie de stadiul clinic, de ceea ce cunoastem deja si de ceea ce se doreste pentru imbunatatirea prognosticului e termen lung, trebuie facut planul de actiune.\r\n\r\nAvand in vedere vechimea comentariului dvs, banuiesc ca dvs deja l-ati facut si l-ati si indeplinit partial, drept pentru care pot doar sa va urez sa aveti rabdare si sa ne impartasiti si noua succesul dvs. S-ar putea sa fie mai dificil de obtinut decat suna, dar cu siguranta ca efortul dvs ca pacient si al medicilor dvs prin diligenta, pot sa aduca multe satisfactii.\r\n\r\nCu respect,\r\nDr Daniel Ganea\r\nEcografieLaDomiciliu.ro

Oct. 22, 2013, 9:34 p.m.
3
0

Maria

Buna ziua, am făcut un RMN diagnostic hernie de disc L4-L5. Nu sunt dureri nesuportabile,problema este ca foarte des,piciorul drept amorteste pana in degete. Datimi va rog un sfat. Sărbători cu bine!

Dec. 25, 2013, 4:13 p.m.
7
0

Redactie

Am transmis Dr. Ovidiu Nicolae Palea solicitarea dumneavoastra. Sa speram ca va raspunde, dat fiind perioada sarbatorilor.

Dec. 25, 2013, 6:33 p.m.
2
0

Mariana

Buna seara, \r\nin 2010 am fost diagnosticata cu ruptura de menisc extern genunchi drept, operat in ianuarie 2011, reoperat in mai 2012 cand s-a descoperit o fisura in cartilaj si un chist osos. O noua operatie in ianuarie 2013 cand s-a practicat chiuretarea chistuui si plombarea acestuia cu o grefa artificiala. Inca din 2011 pe toate RMN -urile (5 la numar) apare o zona intinsa de edem osos care persista si dupa 3 ani. Desi teoretic fiziologic toate problemele sunt rezolvate, durerile din zona genunchiului sunt insuportabile in lipsa antiinflamatoarelor (arcoxia in special) si sunt puse pe seama edemului osos care nu se remite. Credeti ca dl.dr.Palea ma poate ajuta? Multumesc.

Jan. 6, 2014, 6:14 p.m.
1
0

Iova adriana

Bună ziua.am dureri de peste 10 ani sub forma de arsuri inghinale stanga- dreapta care coboară pe pulpe.nu pot sa le tratez cu nimic.specialiștii nu știu ce sa mi spună.am și protruzie L4-L5 și S1 cu sciatica.va mulțumesc din suflet

Oct. 16, 2015, 3:47 p.m.
0
0

Muntean Mihaela

Pentru durerea membrului fantoma exista un tratament. Credeti ca se mai poate face ceva dupa zece ani de chin?

Feb. 23, 2016, 4:39 p.m.
1
0

Brad Adrian

Buna ziua. Am 64 ani,proteza totala sold stg din 2010,nu am avut probleme. De cateva luni am durere mare la soldul operat doar cand pasesc ma inteapa,ma injunghie,daca ma salt pe loc de la sol si ma las cu greutatea corpului,nu ma doare.Am facut radiografii la soldul protezat si nu sant probleme, am facut rmn la coloana si sold si nu sant probleme. M-au consultat mai multi doctori ortopezi si nu au avut ce diagnostic sa imi dea. Am facut recuperari. Mi s-au facut infiltratii cu diorophos si xilina, ma lasa trei zile si iar apare durere mare.\r\nVa rog daca puteti sa ma ajutati,sa ma indrumati ce am de facut.

March 14, 2016, 10:31 a.m.
0
0

ana marina constantinescu

Stimate dle. Dr ! Ati tratat pacienti care sufera de fibromyalgie ? Am 69 ani si sufar de o viata..Acum, am mai gasit ceva suplimente amelioratoare, dar nu suficient. Despre ameliorare, este vorba , doar atat. desigur. Credeti ca va pot contacta ??

June 14, 2016, 12:58 a.m.
0
1
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha