Dr. Dana Sichitiu
Opțiunile terapeutice actuale
Tratamentele antidepresive actuale sunt eficiente pe manifestările clinice și redau funcționalitatea, nu dau dependență și au efecte adverse manageriabile. Cea mai mare eficacitate o are combinarea tratamentului psihotrop corect condus, ca doză eficientă terapeutic și durată a tratamentului, cu psihoterapia.
În acele situații în care după optimizarea dozei de antidepresiv nu se obține raspunsul la tratament, se impune terapia de tip add-on (se adaugă un medicament la schema de tratament) sau se face switch pe alt tip de antidepresiv.
Profilul receptoral al diferitelor clase de antidepresive permite ca tratamentul să fie adaptat nevoilor pacientului și să ii redea acestuia nu numai statusul psihic optim, ci și funcționalitatea.
Antidepresivele moderne pot acționa selectiv prin inhibarea recaptării serotoninei sau dual, inhibitori ai recaptării serotoninei și noradrenalinei, sau inhibitori ai recaptării noradrenalinei și dopaminei.
Posibile opțiuni terapeutice viitoare
Pe măsură ce studiile vin să demonstreze că depresia netratată poate determina pierderi neuronale, reduceri ale volumului hipocampului sau ale altor structuri cerebrale, devine din ce în ce mai evident rolul neuroprotector al tratamentelor antidepresive.
Se discută din ce în ce mai mult despre tratamentele individualizate, despre alegerea moleculei de antidepresiv astfel încât să rezolve cât mai multe dintre acuzele pacientului, cu un profil minimal de efecte adverse. Se pot utiliza teste genetice care pot estima rata de răspuns la diferitele clase de antidepresive, ceea ce permite clinicianului să se orienteze în alegerea țintită a tratamentului antidepresiv în cazurile complexe.
Sunt din ce în ce mai multe studii care susțin teoria inflamatorie a depresiei, care arată că există o legătură între anumite tulburări depresive și neuroinflamația cronică determinată de stres. Aceste modificări hemodinamice și limfatice determină organismul să elibereze multe citokine, care determină modificările inflamatorii la nivel neuronal. Aceste constatări vin în sprijinul "teoriei somatice a depresiei”. Sistemul nervos simpatic este continuu activat în stresul cronic, fără a exista o contrabalansare a sistemului nervos parasimpatic.
În loc de concluzii
Pandemia a trecut, valul fenomenelor infecțioase și pneumologice a fost depășit, însă costurile psihoemoționale ale stresului, ale efortului de adaptare și al izolării sociale continuă să fie cuantificate în cifrele crescute ale numărului de cazuri de anxietate și depresie. Rolul psihiatrului, capabil să asigure suportul medical de specialitate adecvat, devine esențial, pe lângă cel al psihoterapeutului care să susțină demersul psihologic suportiv și psihoterapeutic și al medicului de familie care să identifice precoce tulburările și să orienteze pacientul către specialist. Intervențiile țintite și concertate ale acestora vor fi strategice în controlarea acestei noi “pandemii” care se conturează la orizont, cea a tulburărilor de dispoziție.
