Marcusanu Calin
Medicul român şi-a găsit deja recunoaşterea internaţională şi vorbim de foarte mulţi medici, aş spune „o masă”, care au migrat şi în continuare reuşesc să ocupe prin concurs locuri de muncă în străinătate, ca o dovadă de necontestat a competitivităţii lor profesionale. Probabil că nu e departe când şi în ţara lor medicii români vor fi apreciaţi după merite, chiar şi dacă treptat rămân tot mai puţini, adică ce „apusul n-a putut să mai încapă”.
Începând cu preşedintele ţării, continuînd cu responsabilii din sistemul de sănătate şi terminând cu pacientul de rând, fiecare la nivelul lui ar trebui să preţuim munca acestor oameni cu o calificare atât de greu de obţinut şi care zi de zi ne redau sănătatea, cu eforturi, fiecare după priceperea sa.
Primim la redacţie nenumărate aprecieri pentru fapte medicale pline de umanitate şi profesionalism. Alţi cititori sar în apărarea câte unui medic când este criticat de un pacient nemulţumit: „Vreau să mentionez că mie nu mi s-a cerut "preţul vieţii" de către niciunul dintre medicii care mi-au dăruit o nouă viaţă! Am stat internată 3 săptămâni, timp în care mă bucuram pentru cei ce învingeau moartea şi plângeam pentru cei ce erau învinşi! Acolo "se lucrează" cu materialul clientului şi nu mă refer la bani ci la corpul uman! Unii dintre noi nu ştim să scriem corect româneşte dar aruncăm cu pietre în aceşti OAMENI, care au ani de şcoală mai mulţi decât noi ani de viaţă!”
Dar cel mai dese sunt simple notaţii, corecte dar expeditive, fără lamentaţii, ca dintr-un jurnal de călătorie, de genul: „mama mea a fost trimisă la doctorul X în stare foarte gravă; nu mi s-a dat nici o şansă ... doctorul X a operat-o şi acum este înapoi cu noi în familie. Îi sunt profund recunoscător!”. Şi astfel, viaţa merge înainte.
