Sunt Raluca Moisescu, medic primar, chirurg oftalmolog la clinica Ama Optimex din București și în același timp pacientă a clinicii, căci în vara anului 2020 am decis să scap de miopie cu Zeiss SMILE.
Ipostaza unică de medic și pacient m-a ajutat să pot înțelege mai ușor fenomenele prin care trec pacienții mei în timpul și imediat după operație, să le pot da explicații clare și pe înțeles înainte de operație, îmbunătățind astfel comunicarea medic-pacient și inducându-le așteptările corecte. Apoi, în sala de operație, de fiecare dată când fac SMILE, amintindu-mi de propria experiență, am o satisfacție văzând că toți pacienții mei pleacă la final zâmbind și spunându-mi „Ați avut dreptate, a fost atât de ușor!”. Nu de puține ori, aceștia mi-au spus că nu se așteptau ca procedura să fie atât de rapidă și confortabilă, întrecându-le cu mult așteptările.
ReLEx / SMILE / SMILE PRO / Zeiss SMILE înseamnă “Refractive Lenticule Extraction / Small Incision Lenticule Extraction” și sunt denumirile prin care a trecut de-a lungul timpului cea mai modernă tehnică de chirurgie refractivă corneană cu laser. SMILE permite corectarea miopiei cuprinsă între -0,50 dioptrii și -10 dioptrii, combinată sau nu cu astigmatism până la -5.00 dioptrii.
Prin evoluția constantă a tehnologiei, începând cu anul 2022, beneficiem la Ama Optimex de platforma VisuMax 800 de la Zeiss, cu care efectuăm operația SMILE. Zeiss VisuMax 800 permite scurtarea semnificativă a duratei de creare a lenticulei intrastromale de la 25 secunde (generația VisuMax 500) la aproximativ 10 secunde ceea ce crește confortul pentru pacient și reduce riscurile intraoperatorii. De asemenea, are câteva sisteme care asistă chirurgul în centrarea mai exactă a lenticulei la nivelul axului vizual și în controlul ciclotorsiunii, îmbunătățind suplimentar eficiența și precizia.
SMILE prezintă avantaje evidente față de celelalte tehnici laser: conservarea rezistenței corneene cu risc redus de regresie a dioptriilor, recuperare rapidă prin reducerea gradului de inflamație asociat intervenției, confort sporit al pacientului prin reducerea fenomenelor nedorite postoperatorii, de exemplu simptomele de ochi uscat, revenire la o viață normală fără restricții după 48-72 de ore.
Revenind la experiența mea, în anul 2020, când am fost operată cu SMILE de către colegul meu Dr. Andrei Filip, clinica noastră avea deja o bogată experiență cu această tehnică și asistasem deja la efectele spectaculoase ale acesteia asupra pacienților. Deși efectuată cu platforma VisuMax 500 (predecesorul VisuMax 800), operația mi s-a părut extrem de rapidă, total nedureroasă, iar recuperarea vizuală a fost de ordinul orelor, a doua zi putând să conduc autoturismul, urmând ca la o săptămână după operație să îmi reiau fără probleme activitatea de chirurg.
În concluzie, Zeiss SMILE reprezintă cea mai puțin invazivă și performantă tehnică de chirurgie refractivă corneană de care dispunem în prezent și care permite chirurgului abordarea unei plaje de dioptrii mai mari comparativ cu celelalte tehnici, oferind rezultate precise, în mod rapid și fără disconfort pentru pacient. Sunt mândră și onorată în același timp că pot efectua această tehnică pacienților mei, după ce, la rândul meu „am văzut” efectele ei în ceea ce mă privește.
Zeiss SMILE – tehnica laser pentru reducerea miopiei
- Alergologie (44)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Boli Cardiovasculare (14)
- Boli infectioase (63)
- Caleidoscop medical (28)
- Cardiologie (159)
- Chirurgie estetica (103)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (28)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Cosmetica medicala (23)
- Dermatologie (202)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (126)
- Editorial (304)
- Endocrinologie (30)
- Etica medicala (16)
- Factori de risc (18)
- Farmaceutica (124)
- Gastroeneterologie (123)
- Genetica (14)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Imagistica medicala (65)
- Imunologie (8)
- Ingrijirea paliativa (15)
- Interviu (55)
- Invatamant Medical (2)
- Legislatie Medicala (12)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (14)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina de familie (90)
- Medicina de laborator (63)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Naturista (246)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicina Sportiva (21)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (46)
- Neurologie (66)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Nutritie (38)
- Obstetrica-Ginecologie (162)
- Oftalmologie (597)
- Oncologie medicala (123)
- ORL (103)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (135)
- Pneumologie (135)
- Posta redactiei (19)
- Produse naturiste (127)
- Psihiatrie (94)
- Psihologie (105)
- Reabilitare Medicala (310)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (95)
- Senologie (7)
- Sfatul farmacistului (35)
- Stiri (2877)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (9)
- Terapia durerii (22)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant de organe (1)
- Urologie (66)
-
Conferința Asociației Medicilor de Familie Tomis Constanța 2026
3 / 9 / 2026 -
Congresul Societății Române de Hipertensiune 2026
9 / 9 / 2026 -
18th National Symposium on Inflammatory Bowel Diseases 2026
10 / 9 / 2026 -
Conferința Națională de Medicină Sportivă – ediția 34
10 / 9 / 2026 -
Societatea Română de Hematologie organizează prima Conferință Națională de SLPC și LLC
11 / 9 / 2026 -
Conferința Națională Despre Migrenă - pentru pacienți
11 / 9 / 2026 -
Buna Practică Medicală în Obstetrică-Ginecologie, ediția a V-a
11 / 9 / 2026 -
A 65-a ediție a CONGRESULUI NAȚIONAL DE CARDIOLOGIE 2026
16 / 9 / 2026 -
Conferința Națională a SRPed - Actualități în Pediatrie
Brasov16 / 9 / 2026 -
Actualități în psihiatrie și îngrijirile de sănătate mintală 2026
17 / 9 / 2026 -
Digestive Endoscopy Cluj 2026
17 / 9 / 2026 -
Actualități și perspective în practica farmaceutică și cosmetică 2026
17 / 9 / 2026 -
Al 12-lea Congres al Federației Societăților Române de Cancer, al 32-lea Congres al Societății Române de Radioterapie și al 37-lea Congres al Societății Române de Radioterapie și Oncologie Medicală
17 / 9 / 2026 -
A XII-a ediție a conferinței „Actualități în gastroenterologie” 2026
18 / 9 / 2026 -
21th National Congress of the Romanian Society of Urogynecology 2026
18 / 9 / 2026 -
Farma Practic – Ediția 109
18 / 9 / 2026 -
ESMO in Focus Gastrointestinal Cancers Romania 2026
18 / 9 / 2026 -
Sesiunea Grupurilor de Lucru SNMF DermAlergoMF / RespiroMF
22 / 9 / 2026 -
Congresul Asociației de Neonatologie din România 2026
24 / 9 / 2026 -
Congresul Național de Radiologie și Imagistică Medicală 2026
24 / 9 / 2026 -
Congresului Național SRCT 2026
24 / 9 / 2026 -
Conferința Internațională de Chirurgie Estetică 2026
24 / 9 / 2026 -
EPOS 2026
24 / 9 / 2026 -
Al XXXII-lea Congres National de Reumatologie 2026
24 / 9 / 2026 -
IMPORTANȚA TUMOR BOARD-ULUI în tratarea pacientului oncologic 2026
25 / 9 / 2026 -
Practic MF, Baile Herculane
25 / 9 / 2026 -
A X-a ediție a conferinței naționale BUNE PRACTICI PENTRU O BĂTRÂNEȚE FRUMOASĂ
30 / 9 / 2026
Dr. Raluca Moisescu
-
Ochi sănătoși – rolul nutrienților
-
Cum corectăm miopia, hipermetropia și astigmatismul la Ama Optimex?
-
„Prin colaborarea mai bună medic-pacient, și rezultatele medicale sunt mai bune“
-
Un nou capitol in chirurgia cataractei: experienta RayOne Galaxy in Romania dupa primul an
-
Prezbiopia: de ce laserul este prima opțiune, iar schimbarea cristalinului a doua?


























