60
None

Zentiva susține un proiect inovativ de monitorizare cu drona a împăduririlor din Munții Făgăraș

Grupul de companii Zentiva din România, lider în volum și valoare pe piața medicamentelor generice din România*, susține proiectul Fundației Conservation Carpathia de a achiziționa o dronă pentru realizarea topografiei aeriene de înaltă precizie și asigurarea procesul de monitorizare a plantațiilor, monoculturilor și zonelor de pădure afectate de vânt aflate la altitudine mare, zone unde accesul este dificil.

Zentiva și Fundația Conservation Carpathia au început parteneriatul în 2019, când au demarat primul proiect comun de refacere a biodiversității din Munții Făgăraș. Inițiativa presupune plantarea mai multor specii de arbori într-un areal afectat în trecut de exploatarea industrială. Din 2019 până în prezent, cu sprijinul Zentiva, au fost plantați 105.000 de puieți de fag, brad, molid, paltin, ulm și scoruș. Puieții sunt urmăriți și îngrijiți timp de minim 3-5 ani pentru a le asigura dezvoltarea corespunzătoare. După plantare, în fiecare an, se înlătură vegetația din jurul puieților, evitându-se riscul sufocării sub greutatea zăpezii. Zonele reîmpădurite sunt monitorizate și ulterior, iar acolo unde puieții s-au uscat, se fac completări. Ciclul este repetat, în medie, 5 ani după plantare, până când pădurea se poate dezvolta fără ajutor.


„Parteneriatul cu Fundația Conservation Carpathia, ajuns deja în al cincilea an, confirmă angajamentul nostru pe termen lung față de protejarea și refacerea biodiversității. Suntem mândri că, prin sprijinul nostru, organizația dispune acum de un echipament avansat care va eficientiza activitățile de monitorizare a plantațiilor. Conservarea și protecția mediului reprezintă un pilon important în strategia noastră de dezvoltare sustenabilă", a declarat Simona Cocoș, Director General Zentiva România și Moldova.

Drona va juca un rol important în acest proces, permițând echipei Fundația Conservation Carpathia să evalueze rapid și precis starea plantațiilor, să identifice eventualele probleme și să ia măsurile necesare. Topografierea aeriană va furniza date valoroase despre densitatea și distribuția puieților, sănătatea coronamentelor și alte aspecte esențiale.

Demersul face parte din angajamentul mai larg al Zentiva față de sustenabilitate. Grupul își propune să devină neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon pentru Scopul 1 și 2 până în 2030, implementând o gamă largă de politici și acțiuni menite să aibă un impact pozitiv imediat și pe termen lung asupra mediului. De asemenea, Zentiva derulează constant programe pentru consumul responsabil de energie, apă și gestionarea deșeurilor.


În România, grupul Zentiva reunește companiile Zentiva S.A., Labormed-Pharma S.A. și Labormed Pharma Trading S.R.L. (fosta Alvogen România S.R.L.). Grupul este un furnizor important de medicamente generice care acoperă peste 15 arii terapeutice, inclusiv terapia durerii, urologie, gastroenterologie, reumatologie și arii strategice precum oncologie, aparatul cardiovascular, diabetul și sistemul respirator. În cadrul grupului Zentiva sunt angajate aproximativ 1.300 de persoane, dintre care circa 890 în operațiunile industriale (producție).

Zentiva este lider al pieței de medicamente generice în volume (21,8% market share) și valoare (17,5% market share). 1 din 11 medicamente vândute în farmacii aparține companiilor din grupul Zentiva în România. Iar 1 din 4 medicamente administrate în spitale este un produs al companiei*.


*Sursa – IQVIA 2023 sell-out full year și IQVIA sell-out Dec 2023.


Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha