Ziua Mondială de Luptă Împotriva Obezității a fost marcată în cadrul unui eveniment academic și educațional organizat de Centrul de Patologie Metabolică din cadrul Institutului Clinic Fundeni, București în parteneriat cu Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO).

Tema principală a fost obezitatea - prioritate de sănătate publică.
Obezitatea este o boală complexă, cronică cu efecte multifactoriale iar în cadrul prezentărilor s-a pus accent pe rolul multidisciplinarității în diagnosticarea și tratarea pacienților cu obezitate. Obezitatea este un factor de risc și are peste 229 de complicații.
„Ziua Mondială de Luptă Împotriva Obezității (World Obesity Day) a fost lansată în anul 2015 de către Federația Mondială a Obezității (World Obesity Federation) și în fiecare an pe data de 4 Martie, întreaga lume științifică, întreaga societate se gândește la obezitate și printr-o suită de evenimente și activități, încercăm să conștientizăm, să informăm populația despre impactul obezității în diverse patologii. De asemenea, avem în vedere aducerea în prim plan de soluții cu care să combatem obezitatea și să educăm populația în adoptarea unui stil de viață sănătos, bazat pe o alimentație sănătoasă, susținerea mișcării fizice, promovarea dietelor normocalorice și curba ponderală adecvată. Astfel, prevenim o serie de afecțiuni metabolice deoarece obezitatea nu este o alegere ci o boală complexă, cronică, multifactorială care determină boli non-transmisibile de mare mortalitate și prevalență (diabetul zaharat, patologia cardiovasculară, boala renală cronică etc.)”, a menționat Prof. Univ. Dr. Liliana Simona Gheorghe, Șef de Secție, medic primar gastroenterolog la Institutul Clinic Fundeni, București, Președintele Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie.

„Obezitatea și bolile cardiovasculare sunt profund interconectate iar abordarea lor trebuie să fie integrată. Prevenția nu este un concept abstract, prevenția înseamnă o cheltuială minimă, o practică zilnică ce evită internări ale pacienților şi zile de concediu medical iar mișcarea este unul dintre cei mai importanți determinanți ai societății. Viitorul medicinei este unul al prevenției, al personalizării și al implicării active a pacientului. Lupta împotriva obezității nu aparține doar medicilor ci este o responsabilitate comună a fiecăruia dintre noi dar și ca societate, deoarece sănătatea începe cu alegerile pe care le adoptăm în fiecare zi. Obezitatea este o boală și trebuie tratată ca atare”, a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rectorul UMF „Carol Davila” din București.
„Centrul de Patologie Metabolică din cadrul Institutului Clinic Fundeni, București a fost inaugurat pe data de 16 Decembrie 2024, cu ocazia Zilelor Institutului Clinic Fundeni din dorința de a ajuta cât mai mulți pacienți metabolici iar în cazul Gastroenterologiei, vorbim de pacienți cu steatoză hepatică, steatohepatită și chiar ciroză metabolică. În spatele fiecărei cifre există un pacient cu nevoi speciale, cu dorința de a face schimbări în modul de viață iar noi în calitate de medici trebuie să-l susținem. Obezitatea și patologia metabolică sunt în continuă creștere, asistăm la o pandemie cu greutate, cu kilograme în plus și ne dorim să contribuim la îmbunătățirea stilului de viață al pacienților, la scăderea în greutate”, a conchis Dr. Alexandra Moise, Centrul de Patologie Metabolică, Institutul Clinic Fundeni, București.


























