Pe 18 februarie, la Sinaia, Fundația Română a Inimii și Societatea Română de Cardiologie au marcat Ziua Națională a Prevenției printr-o acțiune destinată publicului larg, cu sprijinul Primăriei din Sinaia.
Elevii Colegiului Mihail Cantacuzino, alături de trecătorii atrași de entuziasmul grupului, s-au întâlnit în Parcul Dimitrie Ghica pentru o “Jumătate de oră de sport” în aer liber, sub coordonarea trainerului de fitness-aerobic Florin Nan.
Scopul acțiunii a fost acela de conștientizare cu privire la cea mai simplă metodă de prevenție cardiovasculară, dar și de atragere a atenției asupra necesității combaterii sedentarismului, care generează o serie de afecțiuni și complicații cardiovasculare. “Programul Fundației Române a Inimii promovează mișcarea ca parte a modului de a trăi sănătos. Așadar, ne dorim să dăm astăzi un exemplu în acest sens”, a declarat în deschiderea evenimentului Dr. Adrian Mereuță, medic cardiolog și reprezentant al Fundației Române a Inimii.
“Una dintre cauzele actuale ale afecțiunilor cardiovasculare este incidența din ce în ce mai ridicată a sedentarismului, care începe să se manifeste tot mai acut în rândul persoanelor adulte dar, ce este mai grav, și în rândul tinerilor. Tocmai de aceea, inițiativa organizării unei sesiuni de mișcare în aer liber, la Sinaia, pentru a marca Ziua Prevenției Cardiovasculare, nu este întâmplătoare”, a spus trainerul Florin Nan. “Programul, chiar dacă nu foarte greu, a fost destul de solicitant, fiind vorba de o sesiune de cardio-aerobic ceva mai dinamică. Sunt, în continuare, stăpânit de un sentiment de mare bucurie pentru faptul că am avut șansa să fiu partener al unui asemenea eveniment, al carui obiectiv l-am realizat împreună cu niște copii extraordinari, pe care sper să-i reîntâlnesc și cu alte ocazii”.
Prezența voluntară a adolescenților din Sinaia, Orașul Prevenției Cardiovasculare, la acest eveniment, ar trebui să reprezinte un îndemn pentru toți părinții ai căror copii devin victime ale sedentarismului, de a asigura micuților condițiile unei dezvoltări sănătoase, inclusiv prin a-i încuraja să facă mișcare în cât mai multe ocazii.
Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces în România, cu un nivel procentual al mortalității mult mai ridicat decât media europeană. Fundația Română a Inimii, alături de Societatea Română de Cardiologie, continuă eforturile de educație publică pentru prevenția bolilor cardiovasculare în România. Fumatul, alimentația excesivă, bogată în grăsimi și zahăr, stresul și sedentarismul ar trebui evitate, pe cât posibil, pentru a reduce riscul cardiovascular al fiecărui individ. Ce este însă important e că putem – cu doar câteva schimbari în stilul de viață – să contribuim, în mod decisiv, la menținerea sănătății.
Mai multe despre programele de prevenție cardiovasculară, aflați pe site-ul Fundației Române a Inimii, www.romanianheart.ro si pe pagina de Facebook www.facebook.com/FundatiaInimii.