A 5-a ediţie a cursului de Boli Cardiace Ereditare, 2021
Afisari: 1275Perioada: 16-17 aprilie 2021
Eveniment Online
Stimaţi Parteneri,
Ne bucurăm să vă invităm la a 5-a ediţie a cursului anual dedicat bolilor cardiovasculare genetice, organizat de către Centrul de Expertiză pentru Boli Cardiace Genetice Rare din Clinica de Cardiologie a IUBCV “Prof.dr.C.C.Iliescu”, sub auspiciile Societăţii Române de Cardiologie. Manifestarea se va desfăşura ONLINE în perioada 16-17 aprilie 2021.
După succesul primelor 4 ediţii, ne-am propus ca programul din acest an să aducă informaţii din arii speciale ale geneticii cardiovasculare: un ghid al testării genetice (de la de ce la cum), terapiile noi ale cardiomiopatiilor genetice, noutăţi privind cardiomiopatia aritmogene, imagistica multimodală ȋn cordul hipertrofic, canalopatii, cordul atletului şi bolile cardiace genetice. O sesiune specială ȋncearcă să contureze cum se poate organiza un centru de cardiogenetică. Programul va fi susţinut de către experţi români şi europeni valoroşi, reflectând şi strânsa colaborare dintre grupurile centrelor de referinţă din Europa ȋn cadrul European Refernce Network Guard Heart.
Am completat
ȋntâlnirea din acest an şi cu o secţiune de cazuri clinic comentate prezentate
ȋn tandem, ocazie ca toate echipele care ȋngrijesc cazuri de boli cardiace
ereditare să ȋmpărtăşească experienţa lor şi să discute ȋmpreună situaţiile
speciale. Sperăm ca acest curs să devină un punct fix de ȋntâlnire pentru cei
interesaţi de cardiogenetică ȋn România, ȋntărind colaborarea participanţilor
cu Centrul de Expertiză pentru Boli Cardiovasculare Genetice Rare.
Directori de curs,
Conf.dr.Ruxandra Jurcuţ
Prof.dr.Carmen Ginghină
Prof.dr.Bogdan A. Popescu
Înscrierea la curs este gratuită şi va fi disponibilă începând cu data de 1 martie!