A VI-A CONFERINŢĂ ARCPA SIBIU, 2018

Afisari: 2689

Stimaţi colegi,

Asociaţia Română de Chirurgie a Peretelui Abdominal (ARCPA) continuă activitatea de promovare a conceptelor actuale ale chirurgiei parietale şi va organiza a VI-a Conferinţă Naţională având ca temă principală “Complicaţii ale chirurgiei parietale“. Patologia parietală este frecventă în toate serviciile de chirurgie generală, motiv pentru care ne continuăm demersurile de popularizare a tehnicilor noi, de management al cazurilor complexe şi al complicaţiilor.

Dacă primele 4 conferinţe au fost organizate la Cluj-Napoca, anul trecut s-a decis ca locaţia conferinţelor să fie una itinerantă. În 2017 conferinţa a fost organizată la Bucureşti de către colegul nostru Victor Radu şi s-a bucurat de un real succes. Îmi revine mie onoarea în acest an de a organiza la Sibiu conferinţa anuală în perioada 18-19 octombrie. Conferinţa îşi va păstra formatul deja consacrat, urmând să aibă un curs precongres, în prima zi de conferinţă prezentări orale şi în cea de a doua zi intervenţii chirurgicale live transmise şi comentate în sală.

Am plăcerea de a vă invita să contribuţi şi dumneavoastră la reuşita acestei conferinţe în calitate de participanţi sau de comunicatori.

Dr. Doru MOGA, Preşedinte Conferinţă ARCPA 2018

Perioada:  17-19 OCTOMBRIE 2018, SIBIU

Locaţie: Hotel Ramada – Str. Emil Cioran 2, Sibiu 550025

ÎNSCRIEREA

Organizator: http://conferintaarcpa.ro/