A VII-a Conferinta Oncodigest, Predeal

Afisari: 2616

Cuvant de introducere

Lumea se schimbă. Se schimbă cu o viteză pe care uneori nu o putem aprecia şi al cărui ritm greu îl putem ţine. Definirea sferelor de interes între şi din specialităţile pe care le cunoaştem azi, fac să se constituie noi domenii de interfaţă precum oncologia digestivă în care colaborarea dintre gastroenterolog, oncolog, chirurg, imagist şi anatomopatolog să fie esenţială, fiecare dintre aceste specialităţi redefinindu-se în domeniu spre a putea aduce mai mult pacientului în suferinţă.

Construcţia acestui nou domeniu este laborioasă, iar depăşirea dificultăţilor inerente oricărui inceput este necesară. Consituirea Societăţii Române de Oncologie Digestivă de către dl Acad Prof Dr Carol Stanciu, realizarea unor cursuri anuale Franco-Române de Oncologie Digestivă precum şi a altor manifestări reprezintă elementele consitutive ale acestui drum.

Invităm pe această cale pe toţi cei interesaţi de soarta viitoare a pacientului român cu cancer al aparatului digestiv să îşi aducă contribuţia în acest deziderat, şi mulţumim pe această cale tuturor celor care au făcut eforturi în acest sens.

Cu prietenie

Presedinte fondator al SROD: Carol Stanciu

Co-Presedinti: Adina Croitoru, Mircea Manuc

Eveniment sub egida Asociatiei pentru Studiul Tumorilor Neuroendocrine din Romania

Informatii suplimentare: office@emmatravel.ro

Formular de inscriere AICI

 

Organizator: http://www.oncodigest.ro/index.html