A treia editie a Forumului ORL.ro

Afisari: 2349

     Societatea Română de Oto-Rino-Laringologie şi Chirurgie Facială, în parteneriat cu VERSA PULS MEDIA, organizează , sub egida Colegiului Medicilor din România, a treia ediţie a Forumului ORL.ro în data de 7 mai 2011, la Hotel Marriott, Bucureşti.  Medicii specialişti ORL se vor reuni  pentru a dezbate tema  acestei editii: „Abilitarea auditivă prin proteze semiimplantabile”.

     În fiecare an, în România se nasc între 300 şi 400 de copii cu probleme hipoacuzice. Pentru a avea o viaţă normală, ei au nevoie de un implant cohlear, care le va imbunatati auzul şi îi va ajuta să se integreze mai uşor într-un colectiv. Implantul cohlear, care  a schimbat radical perspectivele în surditatea profundă a copilului şi adultului, este o opţiune terapeutică excelentă în cazul pacienţilor cu hipoacuzie profunda, mai ales pentru copii.

     Forumui ORL.ro 2011 pune în discuţie acest subiect, intr-o manifestare medicala ce aduce împreuna personalităţi de renume ale sistemului medical, recunoscute pentru expertiza  în domeniul ORL.

     Evenimentul va beneficia de prezenţa experţilor internaţionali Prof. Dr. Georg M. Sprinzl, profesor la Universitatea de Medicină Innsbruck şi Prof. Univ. dr. Bernand Ars  membru al consiliului Institutul Regal pentru Surzi şi Orbi, I.R.S.A., Bruxelles.
Manifestarea asigură cuantumul de credite EMC aferent unui eveniment de o asemenea amploare.


Persoană de contact
Alexandra BACIU
Coordonator evenimente
Telefon: 031 425 40 49
Mobil: 0733 770 514
E-mail: evenimente@pulsmedia.ro
 www.pulsmedia.eu


 

Organizator: http:// www.pulsmedia.eu