ARCA – curs de aritmii cadiace în practica clinică

Afisari: 177

Perioada: 28 februarie 2025

Dragi colegi,

Avem deosebita plăcere de a vă invita la o nouă ediție a cursului de aritmii cardiace ARCA, ce va avea loc pe 28 februarie 2025, cu tema centrală „Aritmii cadiace în practica clinică” – o provocare majoră în practica medicală actuală.

Evenimentul se va desfășura în format fizic, în Aula Magna din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, oferindu-vă oportunitatea de a participa la o experiență interactivă și dinamică.

Cursul este dedicat medicilor cardiologi și interniști, fie că sunt specialiști sau rezidenți, propunând o abordare practică și aplicată asupra aritmiilor asociate insuficienței cardiace, prin analiza unor studii de caz relevante și soluții terapeutice moderne.

Vom avea alături experți de renume european, dar și tineri aritmologi promițători, recunoscuți atât la nivel național, cât și internațional, care vor oferi perspective valoroase și actualizate în acest domeniu în continuă evoluție.

Vă încurajăm să profitați de această oportunitate de învățare și schimb de experiență și vă așteptăm cu drag să ne fiți alături!

Conf. Dr. Ștefan Bogdan, Prof. Dr. Cristian Stătescu


Organizator: https://www.cardioportal.ro/arca-curs-de-aritmii-cadiace-in-practica-clinica/