Actavis premiază performanţele olimpice ale chimiştilor români

Afisari: 2092

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Actavis premiază performanţele olimpice ale chimiştilor români

medaliaţi la Washington

 

 

Bucureşti, 1 august 2012- Actavis, companie situată în clasamentul liderilor mondiali ai industriei farmaceutice generice, şi unul dintre cei mai importanţi jucători la nivel local, este alături de lotul elevilor olimpici la chimie, răsplătind performanţele extraordinare ale tinerilor medaliaţi la Olimpiada Internaţională de la Washington, din perioada 21- 30 iulie a.c. cu o medalie de aur, două de argint şi una de bronz.

Vlad Băcăuanu,  absolvent al clasei a XII-a a Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti este medaliatul nostru cu aur de anul acesta.

 Alexandru Paraschiv, absolventul clasei a XII-a a Colegiului Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti şi Andreea Filip, elevă în clasa a X-a a Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti sunt medaliaţii cu argint ai acestei ediţii a competiţiei de la Washington,

Silvian Baltac, absolvent al Liceului Teoretic „Neagoe Basarab” din Olteniţa, este medaliatul cu bronz al României la Olimpiada Internațională de Chimie.

“În cei 20 de ani, am învăţat alături de olimpici ce înseamnă excelenţa, dorinţa de a învinge şi puterea de a-ţi urma visele şi a le transforma în realitate. Felicitări acestor tineri minunaţi pentru rezultatele excepţionale şi pentru determinarea de care dau dovadă în munca lor. Ştim ce înseamnă performanţa într-un astfel de domeniu, câtă muncă presupune şi câte renunţări. Cred ca misiunea noastră, dar şi a întregii societăţi româneşti este aceea de a-i sprijini pe aceşti tineri talentaţi.

 La fel ca sportivii români, care poartă numele ţării noastre pe cele mai înalte culmi la Olimpiada din Londra şi alături de tinerii olimpici din alte domenii, elevii medaliaţi la Olimpiada de Chimie sunt mândria noastră naţională. Suntem onoraţi să le fim alături şi le mulţumim pentru faptul că prin rezultatele lor promovează valorile autentice româneşti, peste hotarele ţării”, a declarat Alina Culcea, Director General Adjunct Actavis.

Lotul de elevi  a fost însoţit şi coordonat şi anul acesta de către Prof. Dr. Marius Andruh, de la Universitatea din Bucureşti şi de Prof. Daniela Bogdan, Inspector General în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.