Acumen Integrat lansează, în premieră pentru România, simularea Friday Night at the ER©, cel mai bun mijloc de dezvoltare a unor aptitudini precum: gândire sistemică, munca în echipă, leadership, managementul schimbării și al performanţei.

Afisari: 1505

Simularea va avea loc în cadrul Conferinţei Management Performant în Instituţiile Medicale din România, în data de 28 septembrie, la Hotel Intercontinental.

Ce este?

Friday Night at the ER©este un joc prin care este simulată administrarea unui spital timp de 24 de ore. Jocul are ca scop dezvoltarea gândirii sistemice și se bazează pe stilurile de lucru ale participantilor, învăţându-i să colaboreze și să ia decizii în cadrul unui sistem complex. Astfel, simularea este relevantă pentru participanti din orice industrie şi arie funcţională.

Cum funcţionează?

Echipele sunt formate din patru participanţi la fiecare masă, fiecare îndeplinind rolul de manager al unui departament al spitalului: Urgenţe (Emergency), Terapie Intensivă (Critical Care), Asistenţă Medicală (Step-down) și Chirurgie (Surgery). Pe parcusul a 24 de runde, participanţii trebuie să ia decizii privind fluxul și îngrijirea pacienţilor, politicile operaţionale și utilizarea resurselor. Prin acest proces este facilitată intelegerea interdependenţei în mediul organizaţional și învaţă cum să atingă atât obiectivele individuale, cât și pe cele de echipă. La finalul simulării, participanţii își evaluează performanţa și discută despre lecţiile învăţate privind gândirea sistemică și lucrul în echipă.

Cui se adresează?

Oricărui profesionist interesat de înţelegerea conceptelor de gândire sistemică în context organizaţional. Simularea este o experienţă unică de înţelegere a fluxurilor de resurse şi a importanţei coordonării activităţilor de transformare la nivel intern.