Al XXII lea Congres National cu Participare Internationala al SRO 2025
Afisari: 690Perioada: 2-5 Octombrie 2024, Sinaia
Dragi colegi, parteneri și prieteni,
Ca în fiecare an, îmi revine misiunea și plăcerea de a vă invita la Ediția a XXIII-a a Congresului Național al
Societății Române de Oftalmologie, cu participare internațională, Sinaia 2024, eveniment științific de referință în cadrul comunității noastre.
În acest an, subiectul principal abordat în cadrul Academiei SRO, este Inteligeța artificială (AI), urmat de sesiunea dedicată chirurgiei corneei printr-o transmisie LIVE.
De asemenea, păstrăm vie tradiția celor 22 de congrese anterioare, și să aducem în atenția dumneavoastră subiecte din toate domeniile oftalmologiei, de la refracție, cornee, cataractă, glaucom, până la polul posterior, oftalmologie pediatrică și strabologie. Oaspeții străini, figure proeminente ale oftalmologiei internaționale, au onorat invitația noastră de a susține cursuri și prezentări cu subiecte atractive, de actualitate.
Nu în ultimul rând, nu ratați DRY LAB, dedicat chirurgiei glaucomului, ce va fi disponibil pentru rezidenți și nu numai, pe timpul congresului, organizat în Centrul de Conferințe al Hotelului Palace Sinaia.
Sperăm ca, anul acesta, așa cum am procedat în fiecare an, programul alcătuit de Comitetul Științific al Congresului să se ridice la înălțimea așteptărilor dumneavoastră, aducând cele mai noi actualizări în oftalmologie și să stimuleze discuțiile interactive.
În ceea ce privește optimizarea fluxurilor de comunicare și condiționarea pentru un sistem prietenos cu mediul, am integrat în site programul de generare a certificatelor de participare, astfel încât să readucem la cunoștința stimaților participanți OBLIGAȚIA de a păstra identificarea primită de la secretariatul evenimentului pentru a remedia orice posibile situații ulterioare. De asemenea, vă reamintim că programele și informațiile legate de eveniment pot fi accesate prin scanarea codurilor QR disponibile pe toate elementele de marketing ale evenimentului.
Societatea Română de Oftalmologie va fi întotdeauna un partener de încredere și dorim, prin toate acțiunile noastre, să contribuim cu succes la ceea ce întreprindeți în activitatea dumneavoastră de zi cu zi.
Suntem bucuroși să vă urăm ”BUN VENIT LA SINAIA!” și în 2025!
Cu cele mai bune gâduri,
Prof. Univ. Dr. Florian Baltă, Președinte al Societății Române de Oftalmologie
Congresul este creditat cu 24 credite EMC pt medicii oftalmologi si 15 credite EMC pt asistentele medicale
PROGRAM SINTETIC PRELIMINAR ( click aici )