CONGRESUL NAŢIONAL DE MEDICINĂ INTERNĂ

Afisari: 2038

CONGRESUL NAŢIONAL DE MEDICINĂ INTERNĂ

 17 Aprilie - 20 Aprilie2013

 

Locul desfăşurării: Călimăneşti Căciulata

Organizator: Societatea Română de Medicină Internă

Congresul Naţional de MedicinăInternă este un eveniment de marcă în lumea medicinei interne, cel mai mare de acest gen din România. El reprezintă un mijloc de dezvoltare şi afirmare a celor mai buni specialişti în medicina internă, precum şi un cadru oficial de diseminare a informaţiilor cu privire la cele mai noi descoperiri în domeniu. Nu în ultimul rând, reprezintă o oportunitate pentru specialiştii în diverse discipline de a schimba opinii între ei sau cu colegi din alte ţări. 

Eveniment de înaltă ţinută academică, Congresul înregistrează un număr record de participanţi - peste 1.500 de cadre medicale (medici specialişti, rezidenţi, medici primari, şefi de secţie, profesori şi şefi de catedră).

Societatea Română de Medicină Internăeste afiliată la Federaţia Europeană de Medicină Internă, cea mai prestigioasă asociaţie profesională de gen din Europa, iar membrii SRMI sunt membri şi ai Federaţiei Europene de Medicină Internă.

Deasemenea, SRMI editează publicaţia de profil "Medicina internă".

Cătălina Dinu

PR Manager

catalina.dinu@srmi.ro

www.srmi.ro

www.medicina-interna.ro

www.cnmi2013.srmi.ro

Secretariat organizatoric: ELLA TRAVELAND

Telefon: 021 315 65 11

Fax: 021 315 65 37

Contact:

 laura.sandu@ella.ro (mobil 0742 355 773)

 ana.chiriac@ella.ro (mobil 0748 100 281)

Participare: Taxă de participare ( Puteţi beneficia de taxele reduse cu înscriere şi plata taxelor până la 01.02.2013)

Citeşte mai mult: CONGRESUL NAŢIONAL DE MEDICINĂ INTERNĂ

(link: http://cnmi2013.srmi.ro/ )

Organizator: http://cnmi2013.srmi.ro/