Conferința Contagio-Agora, ed. III, 2024

Afisari: 1162

Perioada: 7-8 iunie 2024, online

„Ești într-o relatie nepotrivită?” Cum să întrebăm altfel, fără să punem etichete?

Am ales ca temă principală pentru aceasta ediție a Conferinței Contagio-Agora educația sexuală, care încă este considerată un subiect tabu în societatea noastră, pentru că încă nu știm cum să discutăm cu adolescenții, nu știm să ne adaptăm discuțiile în funcție de vârsta lor, ne este teamă să fim judecați, ne simțim vulnerabili și suntem constrânși de prejudecăți.

În Europa anului 2022 cazurile de gonoree au crescut cu 47%, cele de sifilis cu 34%, cazurile de chlamydia cu 16%, față de anul precedent. Cazurile de limfogranulomatoza veneriană și sifilisul congenital făt au crescut foarte mult (conform Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor).

Aceste statistici fac referire la cazurile raportate, dar oare câte cazuri rămân nedeclarate pentru că ne este jenă să discutăm cu medicii, pentru că o dată ajunși în sistemul medical ni se pun etichete?

Infecțiile cu transmitere sexuală netratate pot duce la probleme de sănătate care includ dureri cronice, infertilitate, iar în cazul sifilisului la complicații neurologice și cardiovasculare.

Ar fi să ne întrebam - câte dintre cazurile neurologice și psihiatrice au avut la bază și un control pentru ITS?

Creșterea infecțiilor printre tinerii heterosexuali, conform ultimelor date, și în special a femeilor tinere se datorează unor schimbări în comportamentele sexuale post-pandemie.

Vreți să aflați mai multe, de la profesioniștii din domeniul sănătății, dedicați tratării, întelegerii și găsirii de soluții practice în situațiile legate de sexualitate?

Vom avea alături de noi medici de diverse specialități, psihoterapeuți care, dezbracăți de prejudecăți și adaptați anului 2024, ne vor împărtăși din experințele lor, astfel încât să vorbim cu normalitate despre educația sexuală si bolile cu transmitere sexuală.

Prof. univ. dr. Cristian George Furău – medic primar obstetrică-ginecologie – Coordonator științific; Dr. Gabriela Madaraș – medic primar endocrinologie/superspecializare sexologie - Tg. Mureș; Dr. Natalia Pătrașcu – medic primar cardiologie superspecializare cardio-obstetrică- București; Dr. Vlad Bogdan Stroescu – medic specialist psihiatrie – București; Dr. Consuela Codreanu – medic specialist medicină de familie, competențe medicină școlară – membru al Societății Medicilor din Colectivitățile de Copii și Tineri; Ioana Daniela Tița – farmacist – Timiș; Șef lucr. dr. Daniela Cîrnațu – medic primar igienă – Timișoara; Dr. Mihaela Georgescu – medic primar dermato-venerologie – București; Dr. Florin Cătălin Groza – medic primar medicină de familie – supraspecializare sexologie – Focșani; Erika Stark – psiholog – Arad; Conf. univ. dr. Elena Dumea – medic primar boli infecțioase/epidemiologie – Constanța; Asist. univ. dr. Ciprian Pop-Began – medic primar obstetrică-ginecologie –București; Dr. Sorin Nicolae Sonea – medic primar sănătate publică și management, Oradea; Mariana Iuliana Ilie – psihologie clinică – psihoterapeut, București; Dr. Miruna Lovinescu – psihoterapeut integrativ, București

Evenimentul este creditat pentru farmaciști cu 16 EFC, în curs de creditare pentru medici, asistenți medicali și membri OBBCSSR.

Pentru înscriere accesați linkul: https://houston.ro/inscriere-contagio-agora/.

Taxa de participare se poate achita online aici: https://houston.ro/taxe-contagio-agora/.

Ne puteți urmări și pe site-ul oficial Facebook unde vom publica informații relevante pentru eveniment: https://www.facebook.com/HoustonNPAofficial/

Persoana de contact: Elena Bușilă - 0756 030 316; elena.busila@houston.ro.


Organizator: https://houston.ro/contagio-agora/