Conferinta Nationala de Ortopedie si Traumatologie 2018

Afisari: 3600

DRAGI PRIETENI! STIMAȚI COLEGI!

Ne face o plăcere deosebită să vă urăm bun venit la Sibiu, gazda Conferinței Naționale de Ortopedie, în perioada 3-5 octombrie, 2018!

Conferința SOROT din acest an va fi găzduită de Sibiu – un oraș mic dar voinic.

Construit de sași în urmă cu peste 800 de ani, orașul – Hermannstadt – și-a păstrat intactă arhitectura medievală. Asta îl face foarte atractiv, mai ales după lucrările de renovare care au avut loc în ultimii ani. De asemenea, Mărginimea Sibiului, încărcată de tradiții românești, precum și cetățile săsești fortificate din județ constituie o mare atracție turistică. Începând din 2017, când a fost ales Capitală Culturală a Europei, alături de Luxemburg, Sibiul a cunoscut o continuă și constantă creștere pe toate planurile. Ne place să credem că domeniul medical nu face excepție. Situat în centrul României sperăm să fie ușor accesibil pentru toți invitații.

Privind în urmă la toți anii trecuți de la căderea Cortinei de Fier putem lesne observa cum s-au schimbat lucrurile în lumea Ortopedică Românească, iar ultimile Congrese și Conferințe naționale au dovedit o creștere constantă în calitate și consistență! Sperăm ca întâlnirea noastră de la Sibiu să nu facă excepție.

Dorința noastră este să oferim comunității ortopedice din România un podium pentru a-și împărtăși cunoștințele, rezultatele muncii și acumulările înregistrate în toți acești ani. Credem cu tărie că avem deja voci extrem de pertinente la noi acasă, voci pe care dorim să le auzim. De aceea vă invităm să fiți activi în susținerea programului stiințific al conferinței noastre comune.

Am observat cum, în această perioadă, foarte mulți dintre colegii noștri s-au răspândit în întreaga lume, purtați de dorința de a se desăvârși, ajungând să fie apreciați și respectați acolo unde au ajuns. Conferința Națională de la Sibiu ne va da ocazia de a ne reuni pentru câteva zile pentru a împărtăși cu o parte dintre aceștia cunoștintele științifice și experiențele acumulate.

Am constatat cu toții că, în ultimii ani, prezența lectorilor străini la manifestările noastre profesionale a crescut. Suntem din ce în ce mai interconectați cu lumea ortopedică internațională iar această tendință trebuie să continue. Avem prieteni peste tot în lume care sunt bucuroși să raspundă invitației noastre. Avem ce învăța unii de la alții.

Astfel vom avea invitați din SUA, Australia, Irlanda, Franța, Ungaria, Austria etc.
Ne dorim să avem la Conferința Națională de la Sibiu o participare numeroasă dar și consistentă din punct de vedere științific. Este în mâna noastră cât de implicați suntem în comunitatea profesională din care facem parte. Trebuie să ne lăsam în continuare conduși de acea curiozitate, de acel zel pentru nou, de dorința de cunoaștere – care au creat lumea ortopedică modernă. Trebuie să continuăm munca predecesorilor noștri și să încercăm să împingem limitele cunoașterii cât mai mult.

Conferința Națională de Ortopedie se bazează pe trei piloni: Știință și Cercetare, Învățare continuă, Socializare și Politică Medicală! Ne dorim un eveniment științific de calitate, plin de prelegeri științifice, cu simpozioane și demonstrații, ateliere și dezbateri în care să ne îmbogățim cunoștințele. De asemena sperăm să profităm de această ocazie pentru a ne face noi prieteni și a ne întâlni cu vechi prieteni. Nu în ultimul rând, sperăm să putem strânge rândurile pentru a putea face față noilor tendințe, cerințe și influențe pe care le produce societatea modernă.

Sibiul va deveni pentru 3 zile gazda Ortopediei Românești!

Vă dorim tuturor o conferință fantastică! Podiumul este al dumneavoastră!

Conf. Dr. Radu Fleaca, Co-președinte Conferință

Conf. Dr. Mihai Roman, Co-președinte Conferință

Organizator: http://eventsdesign.ro/sorot/