Conferinţa Regională de Cancer Bronhopulmonar - Oltenia, Editia a III-a

Afisari: 2042

Cancerul  bronhopulmonar continuă să rămână o importantă problemă de sănătate la nivel mondial, fiind astăzi pe primul loc în ierarhia tipurilor de cancer diagnosticate în rândul bărbaților și pe locul doi la femei, după cancerul mamar. În România, cele mai multe noi cazuri de cancer înregistrate  sunt cele bronhopulmonare (conform studiului publicat online în revista ştiinţifică JAMA Oncology), cele mai multe dintre acestea fiind identificate în stadii avansate ale bolii. 70% dintre pacienţii nou diagnosticaţi cu cancer de plămâni se află în stadiul 4, arată studiul Onco Monitor realizat de GfK România.

Evoluția rapidă, deseori fără simptome, a acestui tip de cancer și depistarea lui în stadii avansate conduce la necesitatea aplicării unui tratament interdisciplinar.

„Din punct de vedere medical, în toată lumea în momentul de față cancerul bronhopulmonar se tratează interdisciplinar. Pentru a îmbunătăți prognosticul acestei boli îngrozitoare, tratamentul interdiciplinar este iminamente necesar în toate stadiile bolii. (...) Acum persoana cea mai importantă în toată această desfășurare de forțe este pacientul. Acesta poate fi tratat corect și cu șanse mari de reușită dacă beneficiază de intervenția unei echipe coerente. Performanța reală se realizează prin echipe”a declarat Prof. Univ. Dr. Horia Sîrbu la ediția de anul trecut a Conferinței Regionale de Cancer Bronhopulmonar Oltenia.

Unul dintre cei mai apreciați specialiști în chirurgie toracică din Europa, Prof. Univ. Dr. Horia Sîrbu, şeful Clinicii de Chirurgie Toracică de la Spitalul Universitar Erlangen, va fi prezent și la ediția din acest an a Conferinței Regionale de Cancer Bronhopulmonar Oltenia ce va avea loc pe 20 septembrie 2017 la Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova – sala Aula Magna.

Cu tema Managementul cazurilor avansate. Rolul și limitele chirurgiei de salvare, conferința își propune să devină astfel un cadru de dialog între cadre medicale cu specialități clinice și chirurgicale - medici specialiști pneumologi, de familie, oncologi, chirurgi toracici, dar și paraclinice – radiologi, imagiști.

În cadrul sesiunilor interdisciplinare și prin intermediul prezentărilor susținute pe teme de interes privind afecțiunile pulmonare și provocările ce țin de tratarea acestui tip de cancer, cei prezenți la eveniment vor putea interacționa cu specialiștii invitați la eveniment. Coordonatorul ştiinţific al manifestării este Șef Lucr. Dr. Alin Demetrian, Șef clinică chirurgie toracică, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, iar invitat de onoare al evenimentului este Prof. Univ. Dr. Ioan Cordoş, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” Bucureşti.

Printre lectorii invitați la conferinţă se află: Prof. Univ. Floarea Mimi-Niţu, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, Prof. Univ Dr. Dan Ulmeanu, Şef Lucr. Dr Michael Schenker, medic primar oncologie medicală, Dr. Dalida Mosorescu, medic de familie Craiova şi Sef Lucr. Dr. Mihai Olteanu- Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova.  

Va fi prezentă în calitate de lector la ediția din acest an a Conferinței Regionale de Cancer Bronhopulmonar Oltenia și Dr. Elena Vlad, medic pneumolog la Spitalul de Urgenţă Târgu- Jiu. Cu aceasta ocazie,va prezenta rezultatele obținute în cadrul unui studiu pe tema cancerului bronhopulmonar realizat în județul Gorj, ce cuprinde 780 de cazuri de carcinom bronho-pulmonar, urmărite în perioada 2011-2016.

În cadrul celor patru sesiuni ale conferinței vor fi prezente informații noi, specializate, în ceea ce privește managementul cazurilor avansate, cu accent pe rolul și limitele chirurgiei de salvare. Vor fi dezbătute teme ce țin de relația dintre inflamație și cancerul bronhopulmonar, dar și subiecte privind abordarea acestei afecțiuni din perspectiva medicului de familie.

Evenimentul este creditat EMC și se va desfășura între orele 09.30 – 19.00 în sala Aula Magna, UMF Craiova.

Detalii despre înscrieri, precum și formularul de participare, pot fi găsite pe site-ul http://houston.ro/conferinta-regionala-de-cancer-bronhopulmonar-oltenia-editia-a-iii-a-20-septembrie-2017-umf-craiova-sala-aula-magna/

Informații actualizate găsiți și pe pagina de Facebook a evenimentului aici: https://goo.gl/mky8Dn

Pentru înscrierea la conferință, completarea formularului este obligatorie!

Pentru informații suplimentare:

Dana Dumitru, dana.dumitru@houston.ro, 0722.585.995

Pentru înscriere:

Roxana Apostu, roxana.apostu@houston.ro, 0756.055.503

Fax 021-317.09.43

Relația cu presa:

Aniela Zanfir, aniela.zanfir@houston.ro, 0722.519.239

Organizator: http://houston.ro/conferinta-regionala-de-cancer-bronhopulmonar-oltenia-editia-a-iii-a-20-septembrie-2017-umf-craiova-sala-aula-magna/