Conferința multidisciplinară “Tumorile cervico-faciale, dincolo de limita unei specialități chirurgicale”, Bucuresti
Afisari: 1963Asociația Română pentru Studiul Durerii împreună cu Health Media Services vă invită la Conferința multidisciplinară “Tumorile cervico-faciale, dincolo de limita unei specialități chirurgicale”, care se va desfăşura în perioada 23-24 februarie 2018, la Amfiteatrul Clinic al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Patologia tumorală a glandelor salivare este abordată în egală măsură de chirurgii oro-maxilo-faciali şi de chirurgii otorinolaringologi. Aceste tip de chirurgie a glandelor salivare este o chirurgie dificilă, legată mai ales de chirurgia nervului facial în porţiunea sa extracraniană, dar şi de chirurgia vaselor mari, uneori, atunci când este implicată prelungirea faringiană a glandei parotide.
Patologia tumorală a glandei tiroide este la rândul ei o patologie abordată de mai multe categorii de chirurgi: chirurgi endocrinologi, otorinolaringologi, chirurgi generalişti, chirurgi de chirurgie toracică. Vorbim, de asemenea, de o chirurgie extrem de dificilă prin raporturile cu vasele mari ale gâtului, cu nervii recurenţi, dar şi cu structurile din mediastinul superior, atunci când avem de-a face cu guşi gigante cervico-toracice.
Ne-am propus să abordăm această patologie tumorală „glandulară”pentru a veni în întimpinarea colegilor mai tineri sau aflaţi la debutul carierei, dar şi pentru a facilita un schimb de experienţă între diferite categorii de specialişti, cu puncte de vedere complementare. Vom aborda, cu sprijinul lectorilor noştri, probleme legate de diagnosticul clinic, de explorările imagistice, despre utilitatea puncţiei citologice în ambele categorii de patologie tumorală, probleme legate de tratamentul chirurgical,de anestezia şi terapia intensivă post-operatorie cu particularizări pentru tumorile benigne şi pentru cele maligne. Sperăm să conturăm aceste subiecte legate de patologia tumorală a glandelor salivară şi a glandei tiroide din punct de vedere multidisciplinar, astfel încât fiecare dintre noi să ne îmbogăţim cunoştinţele prin participarea la conferinţă.
O altă categorie de tumori care necesită o abordare multi disciplinară este categoria neoplasmelor cutanate ale feţei – neoplasmele cutanate ale piramidei nazale, ale ungiului intern al ochiului sau ale buzei inferioare. Vorbim aici despre colaborarea necesară cu chirurgii plasticieni şi cu chirurgii oftalmologi, dar şi despre limitele chirurgiei oncologice reconstructive în aceste tipuri de tumori. Sigur că vom discuta şi problema evidării ganglionare cervicale, fără de care chirurgia oncologică cervico-facială nu poate fi completă, făcând un up-date al tipurilor de disecţie cervicală, abordând totodată şi atitudinea terapeutică în adenopatiile metastatice primitive.
Vom continua prin această conferinţă seria întâlnirilor multidisciplinare pe care am început-o în octombrie 2017, în Amfiteatrul Clinic al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. Ne aşteptăm ca participarea să fie la fel de numeroasă ca cea anterioară, atât din partea colegilor mai tineri chirurgi ORL şi oro-maxilo-faciali, cât şi a seniorilor cu experienţă. Aşteptăm cu multă plăcere şi pe colegii medici de familie, dar şi din specialităţile conexe cu patologia abordată – chirurgi plasticieni, chirurgi toracici, endocrinologi, dermatologi, oftalmologi, anestezişti, imagişti, precum şi pe colegii noştri asistenţi medicali.
Sperăm ca elementul de atractivitate să îl reprezinte atât abordarea multidisciplinară, care este o caracteristică a Compartimentului ORL din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, cât şi facilitarea unor discuţii pe marginea temelor propuse şi a unor cazuri clinice particulare.
Coordonator, Dr Daniela Vrînceanu, medic primar ORL, doctor în medicinǎ
Medic Coordonator al Compartimentului ORL, Spitalul Universitar de Urgenṭǎ Bucureṣti
TEME DE DISCUȚIE
– Tumorile glandei parotide – clasificare anatomo-clinică
– Tumorile glandei parotide – tratament chirurgical
– Tumorile glandei submandibulare – clasificare anatomo-clinică
– Tumorile glandei submandibulare – tratament chirurgical
– Tumorile glandelor salivare minore – clasificare și tratament chirurgical
– Tumorile glandei tiroide – clasificare anatomo-clinică
– Tumorile glandei tiroide – tratament chirugical
– Neoplasmele cutanate ale piramidei nazale
– Neoplasmele cutanate de unghi intern al ochiului
– Neoplasmele buzei inferioare
– Lambouri cutanate utilizate în chirurgia oncologică a nasului
– Lambouri cutanate utilizate în chirurgia oncologică a feței
– Evidarea ganglionară cervicală – concepte generale
– Evidarea ganglionară cervicală în chirurgia cervico-facială
– Tumorile parafaringiene – abordare diagnostică şi terapeutică
– Imagistica de înaltă performanţă în patologia tumorală cervico-facială
– Angiografia şi terapia endovasculară preoperatorie
– Corelaţii anatomo-imagistice ecografice în patologia tumorală cervico-facială
– Principiile tratamentului oncologic adjuvant în oncologia cervico-facială
– Anestezia şi terapia intensivă în patologia tumorală cervico-facială
CONTACT
Roxana PÎRVU
Tel: 0770.446.615
E-mail: roxana.pirvu@medacademy.ro