Conferința regională “Actualități în tratamentul cancerului bronhopulmonar” Editia a II-a
Afisari: 1674Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova şi compania de comunicare medicală Houston NPA vă invită să vă înscrieți la cea de-a doua editie a conferinței regionale “Diagnosticul precoce al cancerului bronhopulmonar”, desfășurată pe 22 septembrie 2016, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Craiova- Sala Aula Magna.
Coordonatorul ştiinţific al manifestării este Șef Lucr. Dr. Alin Demetrian, Șef clinicăchirurgie toracică, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.
Invitat de onoare al evenimentului este Prof. Univ. Dr. Ioan Cordoş, manager Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” Bucureşti, preşedinte Comisia de chirurgie toracică din Ministerul Sănătăţii.
Printre lectorii care au confirmat deja participarea la conferinţă se află: Prof. Univ. Floarea Mimi-Niţu, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, Conf. Univ Dr. Dan Ulmeanu, Conf. Univ. Dr. Mihai Popescu, medic primar Radiologie şi Imagistică Medicală, Şef Lucr. Dr Michael Schenker, medic primar oncologie medicală, Şef Lucr. Dr. Cristian Paleru, medic primar chirurgie toracică, supraspecialitate chirurgie toracoscopică, Dr. Elena Vlad, medic pneumolog- Spitalul de Urgenţă Târgu- Jiu, Dr. Dalida Mosorescu, medic de familie Craiova şi asistent universitar Mihai Olteanu- Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova.
Una dintre caracteristicile principale ale manifestării este interdisciplinaritatea, programul (creditat EMC) adresându-se atât cadrelor medicale cu specialități clinice și chirurgicale, dar și celor paraclinice.
Organizatorii își propun: furnizarea de informaţii specializate în vedereadepistării precoce a cancerului bronhopulmonar care, de cele mai multe ori, este descoperit în stadii depăşite din punct de vedere terapeutic, precum şi facilitarea unui context favorabil de comunicare între specialiştii din diferite arii implicate în diagnosticul, tratamentul şi monitorizarea pacienţilor cu cancer bronhopulmonar, în vederea îmbunătăţirii accesului rapid la un tratament multidisciplinar.
Programul de desfășurare: joi, 22 septembrie 2016, orele 09.30 – 18.00
Taxelede participare sunt reduse până pe 9 septembrie 2016, fiind cuprinse între 65 lei şi 130 lei.
Pentru inscrierea la conferinta, completarea formularului este obligatorie!
Pentru informații suplimentare și înscriere:
Carmen Stuparu
0725.221.018, tel/fax 021-317.09.43
Manager Proiect: Dana Dumitru
0722.585.995