Congresul Naţional de Neuroştiinţe Moderne cu Participare Internaţională – “Provocări şi controverse în neuroştiinţe”, 2019
Afisari: 1077Dragi Colegi, Parteneri şi Colaboratori,
Anul 2019 va aduce, între 30 octombrie si 03 noiembrie, la Iaşi, Congresul Naţional de Neuroştiinţe Moderne cu Participare Internaţională – “Provocări şi controverse în neuroştiinţe”
Este necesar să cunoaştem creierul şi să-i înţelegem patologia, pentru că aceasta aduce după sine, afectări greu de imaginat şi acceptat, atât de individ cât şi de societate. Evoluţia prin cunoaştere, este o paradigmă promovată din ce în ce mai des în mediul academic, iar neuroştiinţele împreună cu ingineria de orice fel, pot asigura progresul.
Peste 1 miliard de oameni de pe întreg globul, suferă de boli neurologice precum Alzheimer, accidente vasculare cerebrale, traumatisme cerebrale, neuroinfecţii, scleroză multiplă, boala Parkinson, tumori benigne si maligne, etc., fără a ţine seama de nivelul de educaţie, de venit, de vârstă sau sex.
Înţelegând necesitatea informării pacientului şi importanţa comunicării între specialiştii în neuroştiinţe, Spitalul Clinic de Urgenţă “Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi, Societatea Română de Neurochirurgie, Societatea Română de Oftalmologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, cu ajutorul companiei DIMAS, au dezvoltat un program de educare şi comunicare în Neuroştiinţe.
Societatea Română de Neurochirurgie, Societatea Română de Oftalmologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi, Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi, Academia de Ştiinţe Medicale, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Asociaţia Bridging Eastern and Western Psychiatry Romania, Colegiul Medicilor din România, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, au deosebita plăcere de a vă invita să participaţi la lucrările Primului Congres Naţional de Neuroştiinţe Moderne.
Congresul Naţional de Neuroştiinţe Moderne, va îngloba modalităţi variate de prezentare: comunicări, simpozioane, workshop-uri, mese rotunde, video-proiecţii, e-postere, cursuri, etc.
Participanţii vor avea ocazia să discute despre cele mai noi probleme din domeniul Neuroştiinţelor. Congresul se adresează atât specialiştilor de Neurochirurgie, Neurologie, Neuro Oftalmologie, Neuroimagistică, Neuroanatomie Patologică, Neuro Oncologie, Urgenţe Neurochirurgicale, Anestezie, Psihologie, etc.
La eveniment vor participa peste 200 de specialişti, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, manageri ai instituţiilor publice şi private din domeniul medical, reprezentanţi ai Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate, Direcţii de Sănătate Publică, companii farmaceutice şi medici cu specializări diverse, cu focalizare pe segmentul medicilor specializaţi în neurochirurgie, neurologie, psihologie, oftalmologie, radiologie, infecţionişti, specialişti UPU, ATI, anatomie patologică, asistenţi medicali.
Evenimentul va fi creditat cu 30 credite EMC de către Colegiul Medicilor din Romania şi 15 credite EMC de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
Temele abordate în cadrul lucrărilor Congresului Naţional de Neuroştiinţe Moderne, vor fi structurate pe diverse secţiuni, astfel:
* SECŢIUNE DE NEUROCHIRURGIE
* SECŢIUNE DE NEURO ROBOTICĂ
* SECŢIUNE DE PSIHOLOGIE
* SECŢIUNE DE NEURO OFTALMOLOGIE
* SECŢIUNE DE NEURO RECUPERARE MEDICALĂ
* SECŢIUNE DE NEUROLOGIE
* MODELE FIZICO-MATEMATICE ŞI EXPERIMENTALE ÎN NEUROŞTIINŢE
* SECŢIUNE DE NEURO IMAGISTICĂ
* SECŢIUNE DE NEURO ANATOMIE PATOLOGICĂ
* SECŢIUNE DE URGENŢE NEUROCHIRURGICALE – TRAUMATOLOGIE
* SECTIUNE DE NEURO ANESTEZIE
* SECŢIUNE DE NEURO ONCOLOGIE
* SECŢIUNE DE MEDICINĂ LEGALĂ
* SECŢIUNE DEDICATĂ ASISTENŢILOR MEDICALI
* SECŢIUNE DEDICATĂ LEGISLAŢIEI SPECIFICE DOMENIULUI MEDICAL
(Malpraxis în actul medical, Calitatea şi siguranţa în domeniul medical –
respect faţă de pacient şi faţă de sine, ca MEDIC/ASISTENT MEDICAL).
Sperăm că acest eveniment, să fie o nouă ocazie bună pentru amintiri frumoase, prietenii noi, un moment bun şi un prilej optim pentru schimbul de cunoştinţe, pentru a genera noi idei, concepte, strategii şi abilităţi practice în neuroştiinţe, în beneficiul pacienţilor şi prestigiul neuroştiinţelor.
Evenimentul reprezintă o confirmare că oraşul Iaşi a devenit un adevărat Centru de Excelenţă în domeniul medical şi încă o dovadă că NEUROŞTIINŢA & NEUROEXCELENŢA sunt preocupări constante la Iaşi.
Nu uitaţi să marcaţi în calendarul activităţilor dumneavoastră zilele de 30 octombrie – 03 noiembrie 2019, ca fiind ocupate cu lucrările Congresului Naţional de Neuroştiinţe Moderne cu Participare Internaţională.
Şef lucrări Dr. Lucian EVA
Preşedinte Congres
Prof. Univ. Dr. Dănuţ COSTIN
Vicepreşedinte Congres
Perioada: 30 octombrie – 03 noiembrie 2019
Locatie: Hotel Ramada Iasi
Pentru inscriere click AICI.
Management organizatoric
Telefon: 0730 808 778
Email: office@dimas.com.ro
Adresa: Splai Bahlui, mal stang, nr. 53B, Iasi