Congresul Național de Otorinolaringologie și Chirurgie Cervico-Facială cu Participare Internațională, Arad

Afisari: 2548

Stimați colegi, dragi prieteni,

Avem bucuria de a vă ura bun venit la Congresul Național de Otorinolaringologie și Chirurgie Cervico-Facială cu Participare Internațională, ce se va desfășura în perioada 06-09 Iunie 2018, la Universitatea de Vest ‘Vasile Goldiş’. Manifestarea se organizează sub egida Societăţii Române de Otorinolaringologie şi Chirurgie Cervico-Faciala (SORLCCF), având alături de noi şi Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” Arad.

Programul va fi amplu şi dens, variat şi provocator. Conform tradiţiei deja constituite, în preambulul congresului va avea loc și cursul pre-congres. Congresul cuprinde conferinţe plenare, simpozioane, dezbateri, sesiuni de comunicări axate în principal pe tratamentul afecţiunilor ORL.

Dorim ca această manifestare să fie un prilej de a comunica propria experiență, într-o dezbatere științifică de înaltă ținută, alături de importanți invitați din România și din străinătate.

Vă încurajăm să trimiteți cât mai multe rezumate, care vor fi selecționate ca prezentări orale și postere în cadrul programului științific.

Avem certitudinea că prin dumneavoastră vom reuşi să facem acest eveniment un succes!

Cu prietenie,

Prof. Dr. Sorin BAŞCHIR, Preşedinte Congres

Organizator: http://www.orl2018.medical-congresses.ro/ShowPage?Name=Acasa