Congresul SRATI 2024
Afisari: 1735Dragi colegi, dragi prieteni,
Este o onoare și o bucurie să vă invit să participați la Congresul SRATI 2024, o ediție aniversară cu prilejul căreia sărbătorim organizarea a 50 de congrese naționale ale Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă. Astfel, în perioada 15 – 19 mai 2024, vom celebra acest moment de referință din istoria SRATI la Centrul Internațional de Conferințe, Sinaia, o destinație devenită deja emblematică pentru comunitatea noastră.
În acest context de sărbătoare se vor desfășura și evenimentele conexe, de tradiție, ale Congresului SRATI: Al 18-lea Congres Româno-Francez de Anestezie și Terapie Intensivă, Al 16-lea Simpozion Româno-Israelian de Actualități în Anestezie și Terapie Intensivă, Al 23-lea Congres al Asistenților de Anestezie și Terapie Intensivă, Al 11-lea Simpozion „România Dodoloață” al Societăților de Anestezie și Terapie Intensivă din România și Moldova.
Accesul la educație este parte intrinsecă din misiunea SRATI, pe care sperăm că reușim să o îndeplinim an de an și cu ocazia Congresului Național, printr-un program științific ce reflectă angajamentul nostru continuu față de excelență în anestezie și terapie intensivă. De-a lungul celor 50 de ediții, am asistat la o creștere extraordinară a complexității agendei științifice, care reunește acum numeroși experți de renume din întreaga lume și include o varietate de teme, acoperind cele mai recente descoperiri, tehnologii și tendințe în domeniu.
Menționăm totdată rolul important al parteneriatelor cu industria, care aduc în prim-plan cele mai recente inovații și descoperiri, oferindu-ne ocazia de a explora și de a discuta modalitățile prin care putem utiliza aceste tehnologii pentru a aduce beneficii semnificative pacienților noștri și pentru a avansa practica medicală în terapia intensivă.
Suntem mândri să facem parte dintr-o comunitate dedicată, activă, care promovează standardele cele mai înalte în toate demersurile întreprinse. În acești 50 de ani am lucrat împreună, am învățat, am inovat și am evoluat ca profesioniști, am pregătit noi generații, am contribuit la concretizarea misiunii SRATI.
Sperăm că și acest eveniment aniversar va fi o oportunitate de a crește împreună, de a ne angaja în discuții constructive și de a forma și consolida legături cu colegii noștri din țară și din străinătate.
Vă așteptăm, așadar, la Sinaia, la Congresul SRATI 2024, să ne bucurăm împreună de momente de sărbătoare unice, când vom celebra nu doar progresul societății, ci, mai ales, comunitatea noastră, marea familie ATI, care a fost și rămâne inima SRATI.
Uniți suntem puternici, suntem SRATI!
Cu prietenie,
Prof. Dr. Șerban-Ion Bubenek-Turconi
Președinte Congres Național SRATI 2024
Președinte Societatea Română de Anestezie – Terapie Intensivă – SRATI
Membru de Onoare și Fost Membru al Board-ului de Conducere al Societății Europene de Anestezie-Terapie Intensivă (ESAIC)
Fost Președinte al Consiliului Societăţilor Naţionale (NASC) din ESAIC
Şef Disciplină A.T.I. Fundeni – U.M.F. „Carol Davila” București
Șef Secție A.T.I. 1 Cardiovascular la I.U.B.C.V. „Prof.C.C.Iliescu” București
Examinator Internațional pentru Diploma Europeană de Anestezie-Terapie Intensivă
Visiting Professor Tel Aviv University of Medicine, Israel
Assistant Étranger de l’Université Pitié-Salpêtrière, Paris VI, Franța
Profesor Asociat la Universitatea de Medicină „N. Testemițanu” Chișinău – Republica Moldova