Cum să eviți burnout-ul și să fii respectat de pacienți în farmacie- 3 soluții eficiente
Afisari: 689
Perioada: 15 - 16 octombrie 2021
La finalul unei zile petrecute în farmacie printre cutii de marfă, facturi, raportare rețete la CAS, eliberare rețete plus multe alte produse farmaceutice, parafarmaceutice și suplimente, contabilitate, campanii de vânzare, consiliere pacienți te întrebi cât poți să mai reziști în ritmul ăsta.
Tragem linie și analizăm cerințele multe pe care dumneavoastră, profesioniștii din farmacii, le duceți la bun sfârșit, zi de zi. Nu contează că e sâmbătă sau că e 1 decembrie, sunteți prezenți la muncă!
Concluzia: aveți superputeri! Dar apare întrebarea: sunt ele nelimitate? Răspunsul îl știm cu toții: nu.
Așadar să vedem ce puteți face pentru a nu cădea în capcana burnout-ului!
Dezbatem în detaliu subiectul la webinar-ul FarmaPractic ( creditat- 16 EFC și 8 EMC pt asistenți), 15- 16 octombrie și la final veți avea soluții eficiente pentru a vă recâștiga echilibrul fizic, mental, emoțional, dar și respectul pacienților.
Până vă înscrieți haideți să vedem 3 metode la îndemână pe care le puteți experimenta până sâptâmăna viitoare când ne vom întâlni:
1. De-conectează-te
Când vei citi asta probabil te vei gândi “ Cum și când ar fi posibil să fac asta? Pacientul așteaptă după rețetă, șoferul care a venit cu marfa așteaptă după ștampilă, registrul de bani e deschis și trebuie completat, etc.” În vâltoarea tuturor acestor evenimente, înainte de a simți că ești la limita suportabilității presiunii ia- ți 3 minute doar pentru tine...fie că ieși să iei o gură de aer curat până în spatele farmaciei, fie că te așezi la birou și 3 minute nu te atingi de hârtii, telefon, etc, ia-ți aceste 3 minute doar pentru tine. Știu că poate părea dificil, dar încearcă asta atât tu, cât și cei din echipa ta (prin rotație), azi, mâine, poimâine, până va deveni obișnuință. Vei vedea că îți va fi mai ușor să zâmbești pacienților...și știți cum funcționează neuronii oglindă: tu zâmbești - cel din fața ta va prelua acest lucru.
2. Stabilește limite la locul de muncă
Învață să
spui „nu” și să gestionezi așteptările nerealiste. În farmacie tu ești
specialistul, nu pacientul- indiferent de gradul lui de pregătire. Comunică
ferm și încrezător, iar când nu ești sigur pe ceva anume asumă-ți acest lucru
și găsește rezolvarea cea mai bună.
3. Contribuie la crearea unui
mediu calm și pozitiv
Nu-ți mai împărți atenția între telefon/ calculator și ceea ce vorbesc colegii cu tine. Ascultă ce spun și oferă sfaturi (indiferent că e vorba de un caz clinic al unui pacient mai aparte sau despre o problemă personală) doar dacă îți sunt cerute. Crearea unui mediu pozitiv, fără stres, depinde de fiecare dintre dumneavoastră, iar acest lucru este resimțit de pacienții care vă trec pragul. Cu cât sunteți mai calmi cu atât veți fi mai axați pe nevoile pacientului și acest lucru va fi remarcat de acesta. Avantajul? Se va întoarce la dumneavoastră și data viitoare pentru că știe că acolo găsește profesionalism și susținere!
Participați la webinar FarmaPractic- Cine și ce ne susține toamna asta? și spuneți- ne cum au funcționat cele 3 metode de mai sus sau dacă aveți alte propuneri recomandați- le colegilor în cadrul sesiunii de dezbatere de sâmbătă, 16 octombrie!
Până ne vedem vinerea viitoare vă dorim să fiți...ZEN!