Cursul de perfecționare al Asociației de Medicină de Laborator, 2021

Afisari: 1210

Invitație | Cursul de perfecționare al Asociației de Medicină de Laborator din România | 2-4 iunie 2021

Dragi colegi,

Dorim să vă invităm la Cursul de perfecționare al Asociației de Medicină de Laborator din România, cu participare internațională, care va avea loc în perioada 2 – 4 iunie 2021 la Târgu Mureș.

Sperăm ca evenimentul să se desfășoare hibrid, participanții ce doresc sa fie prezenți fizic, în limita regulamentului impus de ministerul Sănătății, să fie prezenți în Tg Mureș, iar ceilalți să urmărească cursul online, pe o platformă digitală.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș UMF “Victor Babeș” Timișoara, UMF “Iuliu Hațieganu”  Cluj Napoca,  , UMF “Carol Davila”  București, și UMF“ Grigore T. Popa”  Iași, având ca societăți profesionale partenere Societatea Română de Microbiologie și Societatea Română de Hematologie.

Rezultatele de laborator contribuie în foarte mare măsură la luarea deciziilor medicale, la stabilirea ghidurilor și protocoalelor clinice, iar progresele în domenii de vârf ale medicinei de laborator (biologie moleculară, genetică) au impact în conduita clinică. Printre obiectivele AMLR se numără stabilirea unor rețele de comunicare între profesioniștii care lucrează în laboratoare medicale, implementarea tehnicilor avansate de diagnostic, stabilirea unor standarde exigente de calitate pentru munca de laborator, iar întâlnirile anuale cu ocazia conferințelor sau congreselor oferă contextul adecvat pentru realizarea acestor deziderate. 

Evenimentul se va credita cu credite EMC de către Colegiul Medicilor din România și de către Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în Sistemul Sanitar din România.

Dr. Cristina MAMBET                                                   Prof. Dr. Minodora DOBREANU

Președinte AMLR                                                           Președinte Curs

Înregistrare online

Taxele  se pot achita si prin transfer bancar (taxele bancare vor fi suportate de participant), cu datele de mai jos:

  • Beneficiar: ASOCIATIA AMLR , CUI: 17383407
  • Cont IBAN: RO65BTRLRONCRT0406871001Banca: Transilvania

După efectuarea plății vă rugăm să trimiteți dovada plății, la secretariatul conferinței pe adresa victoria.levicev@pproevents.com (nr. de telefon: 0755 123411) pentru a putea primi confirmarea înregistrării dvs.

Pentru emiterea de facturi vă rugăm să trimiteti datele de facturare complete si dovada platii taxei de participare la: Contabil Bucșea Floarea Ana  – floribucsea@gmail.com


* Toate taxele bancare vor fi suportate de participanți.

** Taxele plătite nu se returnează.

 

Copyright © *PROevents & Conference*, All rights reserved.

Our mailing address is:

Bianca SAS - 0755 123 445
bianca.sas@palomatours.com

Victoria LEVICEV – 0755 123437
victoria.levicev@pproevents.com

Organizator: https://amlr.medical-congresses.ro/