Ediția a XXV-a a Conferinței Naționale de Bioinginerie pentru Studenți și Tineri Cercetători

Afisari: 537

Perioada: 3-7 Mai 2023

Ultima lună din primăvară aduce în prim plan un eveniment dedicat setei de cunoaștere, științei și cercetării pentru studenții din cadrul Facultății de Bioinginerie Medicală, și nu numai. Conferința Națională de Bioinginerie pentru Studenți și Tineri Cercetători – BENG Conference, ajunsă la cea de-a XXV-a ediție, se va desfășura în perioada 3-7 Mai 2023, fiind organizată de membrii Asociației Studenților Bioingineri Iași, sprijiniți de către cadrele didactice ale Facultății de Bioinginerie Medicală și primind suportul necesar din partea conducerii Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”.


Spre deosebire de anii trecuți, anul acesta conferința se va desfășura pe parcursul a 5 zile care vin cu un program foarte variat, astfel încât, pe lângă lucrările științifice, discuțiile plenare și  sesiunile de workshop-uri, participanții se vor putea bucura și de seri sociale în care vor găsi un moment perfect de relaxare după o zi plină de știință. Astfel, structura conferinței se va ghida în acest an după următorul program:

  • Miercuri, 3 mai va avea loc înregistrarea participanților începând cu ora 16:00, la Facultatea de Bioinginerie Medicală, în Aula ,,Alexandru Tzaicu”, unde ne vom întâlni la ora 17:00 pentru festivitatea de deschidere a conferinței, urmând ca mai apoi participanții să-și prezinte posterele cu tematică științifică.
  • Joi și Vineri, respectiv 4 și 5 mai vor fi 2 zile ce vor începe cu câte o sesiune plenară, urmând ca restul zilelor să fie dedicate workshop-urilor. Pe parcursul celor 2 zile ne-am asigurat că tinerii cercetători au la dispoziție o multitudine de opțiuni de unde vor putea alege, astfel încât vor avea loc workshop-uri atât pentru cei pasionați de bioinginerie medicală, cât și pentru cei atrași de specializarea balneo-fiziokinetoterapiei.                                                              
  • Sâmbătă, 6 mai, începând cu ora 09:00, participanții își vor dedica timpul pentru susținerea și prezentarea lucrărilor științifice, urmând ca la ora 20:00 să fie așteptați la seara socială, care va avea loc în pub-ul  „Hunters”.
  • Duminică, 7 mai, ora 12:00, va avea loc Festivitatea de încheiere a conferinței, în care se vor anunța și premia câștigătorii, festivitate ce va avea loc în Aula „George Emil Palade”


Scopul acestei conferinţe este de a crea un cadru de afirmare ştiinţifică pentru tinerii cercetători interesaţi de domenii vaste încadrate în sfera științelor ingineresti aplicate și medicinei. Prin această manifestare, se urmăreşte încurajarea participării studenților la astfel de evenimente şi crearea unor punți între grupuri de cercetători ce activează în domeniul bioingineriei, prin realizarea și prezentarea de lucrări științifice, volumul cu lucrările în extenso urmând a fi ulterior publicat.

Totodată, dorim să le mulțumim sponsorilor noștri de la Pro Life Clinics, Reo-Medical și Mechatronics pentru ajutorul oferit, fără de care nu am fi avut parte de un program atât de vast.

Asociația Studenților Bioingineri Iași este o organizație non-guvernamentală, non-profit, non-partizană, ce are drept scop reprezentarea intereselor studenților Facultății de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași.

Motto-ul nostru „Construim caractere!” este inspirat pe baza anilor și a voluntarilor care ne-au trecut pragul în toți acești ani, intrând tineri sfioși și părăsindu-ne tineri adulți pregătiți să înfrunte provocările vieții.

Pentru mai multe detalii privind sesiunile de workshop-uri și alte aspecte legate de conferință vă încurajăm să aruncați o privire atât peste site-ul nostru https://www.asbiasi.ro/beng-conference/, cât și peste postările făcute în evenimentul creat pe facebook BENG Conference – Ediția a XXV-a” sau să luați legătura cu persoanele de contact menționate mai jos în cazul în care întâmpinați neclarități.

Persoane de contact:

Grigoriciuc Roberto – Președinte ASB Iași

0757 593 218, grigoriciucroberto@yahoo.com

Coșug Maria – Vicepreședinte Relații Externe

0769 628 348, cosugmaria10@gmail.com


Organizator: https://www.asbiasi.ro/beng-conference/