Farma Practic ediția 69, Eforie Nord

Afisari: 1945

Cum s-a transformat profesia de farmacist? Farma Practic ed. 69, 5-6 octombrie, Eforie Nord

Ediția cu numărul 69 a simpozionului regional Farma Practic aduce în dezbatere statutul profesiei de farmacist, în cadrul evenimentului farm. Paul Andreianu prezentând câteva dintre transformările ce au avut loc de-a lungul timpului în modul de practicare a acestei profesii de bază pentru sistemul medical.

La dezbatere sunt așteptați să participe farmaciștii și asistenții de farmacie din județele Călărași, Constanța, Ialomița, Tulcea, Brăila, Ilfov și București. Evenimentul va avea loc la Hotel Europa din Eforie Nord în perioada 5-6 octombrie și este coordonat științific de prof.univ.farm. Dumitru Lupuleasa.

O perspectivă asupra evoluției farmaciilor va oferi în cadrul acestei ediții farm. Mihai Brîndușa, lector în cadrul evenimentului alături de dr. Liliana Chițanu, farm. Horațiu Mireșan și farm. Florentina Roncea și farm. Rodica Aluaș dar și alți profesioniști din sănătate care vor fi prezenți la ediția 69 Farma Practic.

Alături de lectorii invitați să ia cuvântul în cadrul evenimentului, organizatorii îi invită pe participanții Farma Practic ed. 69 să se înscrie la Tribuna farmaciei – o rubrică special creată pentru cei care doresc să prezinte sau să aducă în dezbatere un subiect de interes pentru domeniu. Detalii despre Tribuna Farmacistului găsiți AICI http://farmapractic.ro/tribuna-farmaciei/, persoană de contact farm. Smărăndița Ștefan, smarandita.stefan@houston.ro

Înscrierile  pentru ediția 69 Farma Practic sunt deschise!

Cei care doresc să se înscrie la eveniment pot completa formularul  de înscriere direct pe www.farmapractic.ro/inscriere, persoana de contact: Daniela Popescu, T: 0756.030.316, M: daniela.popescu@houston.ro

Următoarea ediție Farma Practic din anul 2018:

09-10 noiembrie 2018, Farma Practic Ed. 70 – Băile Herculane, județe în focus – AR, TM, CS, HD, MH.

Pentru a fi la curent cu toate evenimentele marca Houston vă invităm să ne urmăriți pe www.houston.ro www.farmapractic.ro   și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/HoustonNPAofficial/

Pentru detalii și înscriere: Daniela Popescu, T: 0756.030.316, M: daniela.popescu@houston.ro