Pharma Forum
Afisari: 2673Pharma Forum
Pharma Business Solutions organizează sub patronajul Colegiului Farmaciştilor din România o nouă ediţie a conferinţei Pharma Forum care va avea loc în Bucureşti, la Hotel Crowne Plaza, Sala Crowne Ballroom, în perioada 6-7 0ctombrie 2011, începand cu ora 9.
Piaţa farmaceutică românească este vizibil marcată de efectele crizei mondiale şi de schimbările survenite în ultimii ani, anul 2011 anunţăndu-se ca fiind unul de grele încercări pentru domeniul sanitar în general şi pentru piaţa farmaceutică în mod particular .Sistemele de rambursare din România, compensarea medicamentelor, legea farmaciei, antreprenoriatul, lipsa de lichidităţi datorată termenelor de plată prelungite, sunt doar o parte a problematicii care vizează sistemul farmaceutic din România. "Sistemul de sănătate din România, şi deci inevitabil sisistemul farmaceutic românesc, este supus unor mutaţii, unor schimbări, care nu fac altceva decât să frâneze evoluţia noastră şi în fapt, să vorbim mai mult de o involuţie. Problemele tot mai mari cu care se confruntă farmaciştii sunt determinate de sistemul de compensare, sau de efectuarea plăţilor cu mare întârziere de către CNAS. Aşa se explică de ce, în loc să mergem drept, noi facem un pas înainte şi doi înapoi!", declara Prof. Dr. Farm.Dumitru Lupuleasa. Toate aceste probleme vor fi dezbătute atât de specialişti de renume din domeniu, cât şi de reprezentanţi ai autorităţilor sistemului medical românesc. Moderatorul evenimentului este preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, Prof. dr. farm. Dumitru Lupuleasa.
Pharma Forum durează 2 zile, discuţiile axându-se pe principalele teme: „Farmacia zilelor noastre”, „Mecanisme de management în farmacia afectată de criză ”, „Cum afectează reforma în sănătate farmacia”.Printre invitaţi se vor afla preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului, ai Colegiului Farmaciştilor din România, ai filialelor judeţene ale CFR şi ai Facultăţilor de Farmacie. Manifestarea va fi creditată EFC, iar la lucrările ei sunt aşteptaţi peste 500 de farmacişti şi preşedinţi de colegiu din întreaga ţară.
Evenimentul s-a dovedit în timp o bună sursă de informare pentru lumea farmaceutică, aducând în atenţia participanţilor noutăţile de pe piaţa de profil.
Conferinţa îi are ca parteneri pe: Servier, Johnson& Johnson , Abbott, , Merck, Bayer Schering Pharma, Zentiva, Terapia Ranbaxy, Queisser Pharma, Laropharm, Alfa Wassermann.
Informaţii suplimentare: Buzurin Dana, telefon 021.311.94.26, 0726.123.433 sau e-mail: buzurin.dana@pbsolutions.ro