Recuperarea Respiratorie în context COVID-19: aspecte multidisciplinare 2022
Afisari: 1084Perioada: 14-18 feb 2022, Online
Dragi colegi,
Recuperarea respiratorie constituie o componentă importantă a controlului și protecției sănătății persoanelor cu afecțiuni respiratorii persistente, iar în contextul pandemiei de COVID-19 aceasta a devenit un element fundamental în recuperarea completă a pacienților. La nivel mondial, 80% dintre foștii pacienți afectați SARS-CoV-2 reclamă oboseală excesivă sau dificultăți în respirație, însă dintre cei vindecați, doar o mică parte au avut acces la un program prin care să se refacă complet. Recuperarea respiratorie este terapia de bază pentru pacienții post-COVID-19!
Cursul postuniversitar – “Recuperarea Respiratorie în context COVID-19: aspecte multidisciplinare” va fi organizat in perioada 14 – 18 februarie 2022, on-line, creditat EMC de Colegiul Medicilor din România, cu lectori de marcă din domeniile medicale importante: Recuperare medicală, Pneumologie, Chirurgie toracică, Cardiologie, Chirurgie Cardio-vasculara, Boli infectioase, Medicină internă, Medicină de familie, Terapie hiperbară etc.
La curs sunt aşteptaţi specialiştii din întreaga ţară implicaţi şi interesaţi de activitatea de recuperare respiratorie. Lectorii vor dezbate teoretic şi practic noţiunile de bază dar şi cele mai noi aspecte din acest domeniu, prevăzute de ghidurile şi standardele internaţionale, pentru a dezvolta şi a creşte numărul de centre de recuperare respiratorie din ţară în beneficiul pacienţilor cu afecţiuni respiratorii cronice și a numărului mare de pacienți cu sindrom post-COVID-19.
Prezentările teoretice şi practice interactive din perioada cursului vor fi susţinute de specialişti în domeniul recuperării respiratorii şi a specialităţilor care se ocupă de comorbidităţile frecvente ale acestor pacienţi, un concept extrem de actual și de important pentru un management corect al pacienților cu afecțiuni pulmonare cronice obstructive, restrictive și mixte, inclusiv post-COVID-19, dar şi pentru monitorizarea acestor pacienţi în timpul pandemiei SARS-CoV-2. În cadrul prezentărilor, educația pacientului cu afecțiuni respiratorii ocupă un loc primordial şi acestea au ca scop aprofundarea pregătirii participanţilor în domeniul recuperării respiratorii, a educaţiei pacienţilor cu afecţiuni respiratorii cronice în ceea ce priveşte manifestarea acestora, asupra dispozitivelor şi a tehnicilor de administrare a medicamentelor, pentru a creşte complianţa, aderenţa şi persistenţa acestora la tratamentul medicamentos, asupra dispozitivelor de antrenament a musculaturii respiratorii, a kinetoterapiei, aerosoloterapiei şi a hidroterapiei cu apă sulfuroasă etc. Un alt aspect important abordat este monitorizarea pacienților cu boli pulmonare cronice în timpul pandemiei SARS-CoV-2, care datorită situaţiei create pot pierde legătura cu medicul curant, fapt ce poate avea urmări în evoluţia bolii.
Aceste informaţii sunt utile pacienților cu afecțiuni respiratorii cronice și comorbidități pentru a reduce simptomatologia diurnă și nocturnă, anxietatea şi depresia, numărul și gravitatea exacerbărilor și durata de spitalizare pentru acestea și de a crește intervalul de timp dintre ele, de a reduce adresabilitatea la medic și consumul medicamentelor de urgență, de a îmbunătăți capacitatea de efort, calitatea vieții și rata de supravieţuire, de a reduce costurile totale pentru societate, pacient și familie și de a crește complianța, persistenţa și aderența la tratamentul de recuperare pulmonară și, în special, la cel medicamentos, precum şi pentru reintegrarea socio-profesională rapidă.
Organizat sub forma atelierelor de lucru virtuale, cursul oferă o oportunitate excelentă pentru informare, pentru găsirea de soluții într-un cadru profesional atât pentru temele menționate, cât şi pentru alte teme de interes. Împreună vom contura o imagine de ansamblu aprofundată a tratamentului, luând în considerare orientările actuale în domeniu.
Cursul se adresează medicilor specialişti şi rezidenţi din orice specialitate, bioinginerilor, asistenţilor sociali, terapeuţilor ocupaţionali şi fizioterapeuţilor.
Vă asteptăm să ne întâlnim pe parcursul celor cinci zile pline de sesiuni teoretice și practice, de cea mai mare actualitate în recuperarea pulmonară.
Cu respect,
Director Curs
Conf. Dr. Paraschiva POSTOLACHE
Pentru inregistrare click AICI.
Operatorul Cursului
SC Focus Event SRL
Email: suport@focusevent.ro
Web: www.focusevent.ro