Sindromul Lynch de la Teorie la Practică”, ediția a 4-a, ediție specială dedicată proiectului ALLY

Afisari: 59

Dragi colegi,

Vă invităm să participați în perioada 4-5 decembrie 2024  la webinarul Sindromul Lynch de la Teorie la Practică”, ediția a 4-a, ediție specială dedicată proiectului ALLY organizat de către Societatea Română de Sindrom Lynch în parteneriat cu ICNDMM Cantacuzino și sub înaltul patronaj al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București.

Seria de Sindrom Lynch de la teorie la practică este o tradiție a Societății Române de Sindrom Lynch prin care încercăm să creștem gradul de diagnostic al acestei entități precum și să optimizăm modul de management (screening și tratament) în rândul colegilor din corpul medical.

Edițiile anterioare au fost nișate, dedicate următoarelor specialități - 22 iunie 2023 - Anatomie Patologică și Genetică Medicală; 5-6 decembrie 2023 - Oncologie, Gastroenterologie și Ginecologie; 4-5 iulie - Asistență medicală primară și Psihooncologie; cel de acum, 4-5 decembrie, sprijină proiectul ALLY de testare GRATUITĂ, printr-un proiect al INCDMM Cantacuzino, al biomarkerilor specifici, prin teste de biologie moleculară și NGS, prin care s-au propus parteneriate cu TOATE spitalele din țară, militare, universitare, județene și municipale.

Accesul la webinar este gratuit pentru medici iar evenimentul este creditat cu puncte EMC de către Colegiul Medicilor din România.

Vă așteptăm cu drag,   

Asistent Universitar Doctor Oana Cristina Voinea

Medic Primar Anatomie Patologică - Proiectul ALLY

Președinte SRSL


Program preliminar” Sindromul Lynch de la Teorie la Practica”, ediția a4a, ediție speciala dedicata proiectului ALLY, al Societății Romane de Sindrom Lynch in parteneriat cu INCDMM Cantacuzino


4 decembrie

Sesiunea 1: Patologie oncologica și digestiva în sindromul Lynch –

Moderatori – Profesor Universitar Doctor Adina Croitoru, Oncologie Medicala; Șef Lucrări Doctor Adrian Dumitru, Anatomie patologica – 2.30h


09:00-09:30 – Dr Ungureanu Andrei  - medic primar oncologie medicala – sindrom     Lynch – a fi sau a nu fi? Care e relevanta?

09:30-10:00 – Dr Ioana Dinu – Medic Primar Oncologie Medicala - cazuri clinice

10:00-10:30 – Sef Lucrari Dr Adrian Dumitru – Medic Primar Anatomie Patologica - Clasificarea moleculara a cancerelor digestive

10:30-10:40– Asistent Universitar Doctor, Medic Primar Anatomie Patologica – Anca Florea – prezentare de caz

10:40-11:10 – Genetica „Corelații Genotip-fenotip în sindromul Lynch Conferențiar  Universitar Doctor Rădoi Viorica, Medic Primar Genetica Medicala

 11:10-11.30 – Pauza

Sesiunea 2: Laborator

 Moderator CS I Dr Ani COTAR, 1.30 h


11:30- 12:00 – Asistent Universitar Doctor Oana Cristina Voinea – Medic Primar Anatomie Patologica - Proiecul ALLY

12:00-12:30 – Cercetator Stiintific I Dr. - Ani Ioana COTAR – Competențele INCDMM Cantacuzino în teste de biologie moleculară și genetică

12:30-13:00 – ELTA – biotehnolog Adrian Cretu - TBA

13.00-13.30 - Pauza


Sesiunea 3: Patologie oncologica varia în sindrom Lynch –

Moderatori: Șef Lucrări Doctor Luiza Șerbănescu, Medic Specialist Oncologie Medicala, Conferențiar Universitar Doctor Andreea Catană, Medic Primar Genetica Medicala – 3 h


13.30-13.45 Șef Lucrări Dr Luiza Șerbănescu prezentare de caz din perspectiva oncologului

13.45-14.00- Dr Teodor Constantin, Specialist Oncologie Medicala – prezentare de caz sindrom Lynch atipic

14:00-14:30 -Conferențiar Universitar Dr Anca Sârbu, Medic Primar Endocrinologie – Patologia Endocrinologică în sindrom Lynch

14:30-15:00 – Conferențiar Universitar Doctor Remus Nica, Medic Primar Chirurgie Generala– chirurgia sânului și SL

15:00- 15.30 – Conferențiar Universitar Doctor Andreea Catană, TBA

15.30-16.00 – Dr Zamfir, Medic Primar Chirurgie Generala – chirurgia generala în sindrom Lynch cu manifestări atipice

16.30-17.00 – Dr Bogdan Fetica, Medic Primar Anatomie Patologica – aspecte histopatologice ale tumorilor necanonice în sindrom Lynch

Ziua 2: 05.12.2024


Sesiunea 4: Patologie oncologica și uro-ginecologica în sindromul Lynch

– Moderatori –Profesor Universitar Doctor Cornelia Nițipir, Medic Primar Oncologie Medicala 2h30


09.00- 09.30 – Prof Cornelia Nițipir - Neoplazii uroteliale înalte -  când pot fi asociate sindromului Lynch

09.30-10.00-  Prof  Univ Dr Nicolae Suciu – Ginecologie în sindromul Lynch

10.00-10.30 –Șef Lucrări Dr Tiberiu Augustin Georgescu – Prezentare de caz/uri cu integrarea clasificării moleculare a cancerului endometrial

10.30-11.00 – Șef Lucrări Dr  Cătălin Coroleucă – Ganglionul santinela în chirurgie și laparoscopie

11.00 – 11.30 – MD PhD, certificare Europeana în Genetica Medicala și Genomică - Florina Nedelea - TBA

Pauza 11:30-12.00


Sesiunea 5 Laborator – gineco-oncogenetica – 4h30

Moderatori  - Sef Lucrari Dr Adrian Dumitru, CSI Dr Ani COTAR


12:00-12:30 – prof Biologie Belgia Kathleen Claes- https://www.ugent.be/ge/biomolecular-medicine/en/about-us/team/kathleen-claes

12:30 – 13.00 Biolog Elta  Biolog Anamiaria Ciocordei

13.00- 13.30- Dr Madalina Antonescu – recuperare și sindrom Lynch

13.30-14.00 - dr Adelina Birceanu - Clasificarea moleculara a cancerelor ginecologice –

14:00- 14:30 – Asistent  medical laborator  Gabriela Birceanu, Alexandra Cazan-Asistente medicale principale laborator – Etapa pre-analitică în histopatologie și imunohistochimie

14:30- 15:00 - Roxana Râșnita biochimist specialist genetica și biologie moleculara provocări - de la PCR la NGS – artefacte

15.00-15.30 – Lect. Dr. Augustin Ofițeru. Abordări moleculare ale medicinii personalizate în oncologie

15:30-16:00 – Dr Ariana Însurățelu- SRSL și Genekor trecut prezent și viitor

16.00-16.30 – Discuții și închidere


Organizator: https://srsl.ro/webinar-sindromul-lynch-de-la-teorie-la-practicaeditia-a-4-a-4-5-decembrie-2024/