Webinar: Medicina de familie, prima linie în asistența medicală primară

Afisari: 1342

Context actual: medical și social. Importanța colaborării eficiente a medicului de familie cu medici de alte specialități, autorități, personal din farmacie  

Ediția a XV- a, 9 – 10 octombrie 2020

În perioada 9 – 10 octombrie 2020 se va desfășura online cea de a XV- a ediție a Conferinței Medicina de familie, prima linie în asistența medicală primară”.

Timp de două zile, pe parcursul celor 5 sesiuni centrale (sănătate mintală și fizică ale medicilor de familie, patologii în focus, decompensări și acutizări, noutăți administrativ-legislative, patologia vârstnicului),   SOCIETATEA MEDICILOR DE MEDICINĂ GENERALĂ ȘI MEDICINĂ DE FAMILIE DIN BRĂILA (SMMG/MF Brăila) pregătește un concept aparte, care presupune atât teme “medicale” propriu-zise, adaptate perioadei, cât și dezbateri privitoare la colaborarea cu autoritățile, medicii de alte specialități (psihiatrie, infecțioase, epidemiologie, pneumologie, hematologie, cardiologie, pediatrie, ATI, UPU, geriatrie), personalul din farmacie, dar și reprezentanți ai companiilor farmaceutice.

Asocierea “primei linii” a medicilor de familie, a “salvatorilor”, se face frecvent cu colegi de alte specialități (epidemiologie, infecțioase, ATI, etc), însă unde se poziționează medicii de familie, care ar trebui sa fie relațiile de colaborare cu alți medici, asistenți, autorități, farmaciști, cine i-ar putea sprijini în fața epuizării fizice și morale, sunt subiecte de actualitate care vor fi analizate pe parcursul webinarului. De asemenea, decompensarea bolilor cronice, urgențele medicale, diagnosticul diferențial al infecțiilor virale, noile alergii, vaccinarea, patologia psihiatrică în creștere, bolile hematologice vor face pace pe parcursul celor două zile.

Sănătatea mintală a “salvatorilor” va fi abordată, din punct de vedere al implicațiilor asupra psihicului, de către dr. Gabriel Diaconu, medic psihiatru.

Cu informații despre cum se pot proteja medicii de familie în context pandemic va veni dr. Sergiu Sîngeorzan, medic primar epidemiolog la Spitalul Județean de Urgenţă Miercurea Ciuc,  președinte al APCI – Asociația pentru Prevenirea și Controlul Infecțiilor.

Riscul de malpraxis va fi tema provocatoare susținută de către dr. Andrei Nanu, Șef lucrări UMF Carol Davila.

În luna octombrie, dar și lunile ce vor urma, multe patologii vor fi în focus, așadar din temele și lectorii care le vor aborda menționăm:

Infectiile virale rămân o provocare. Despre întrebări cheie și diagnostic precoce ne va lămuri dr. Andreea Moldovan, medic primar specializare infecțioase și epidemiologie, director medical la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov.

Alergiile vor fi discutate din perspectiva: boli vechi, cauze noi, soluții actuale.

În privința vaccinurilor, despre comunicarea cu pacientul și gestionarea reacțiilor adverse frecvente, ne va vorbi dr. Emiliana Costiug, medic primar medicină de familie.

Șocul anafilactic va fi adus în atenția celor prezenți de către dr. Diana Brinzei, medic primar medicină de urgență la Spitalul de Urgență Arad.

Plămânul cu Sars Cov 2 va fi analizat de către Conf. dr. Claudia Toma, medic primar pneumologie, Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta.

Un ganglion, o provocare - Tratamentul bolilor hematologice și riscurile asocierii cu tratamentul Sars Cov2.

Sperăm să ne pregătim suficient pentru a face față decompensărilor și acutizărilor care este posibil să urmeze unei perioade în care pacienții se întâlnesc mai puțin față în față cu cadrele medicale. Ne vor ajuta în acest sens Conf. univ. dr. Camelia Diaconu, medic primar medicină internă, medic specialist cardiologie, președinte Uniunea Medicală Balcanică și dr. Ileana Brînză, medic primar medicină de familie.

O sesiune axată pe patologia endocrină și o temă care să clarifice modul în care trebuie făcută anticoagularea în context Covid.

Pediatrie - riscurile pentru cei mici și pentru cei mari vor fi reduse după ce îl vom asculta pe Conf. univ. dr. Ginel Baciu, medic pediatru, Șef secție, Spitalul Județean Galați.

Erorile în administrarea medicamentelor vor fi și ele reduse ca urmare a informațiilor pe care le vom primi de la dr. Cătălina Panaitescu, medic primar medicină de familie, instructor formator, coordonator din partea Societății Nationale de Medicina Familiei (SNMF) a grupului RespiRo.

Ca de obicei, este prevăzută o dezbatere administrativ-legislativă în care vor fi integrate o parte din temele "fierbinți" ale perioadei, cum ar fi provocările tratării unor boli pe care medicul de familie doar le monitoriza cândva, relația cu Direcțiile de Sănătate Publică, decizia de pensionare, eficientizarea activității în cabinet, în echipa cu asistentul medical, centrele de permanență și rolul lor în context pandemic.

Ziua de sâmbătă, 10 octombrie, va fi dedicată, conform tradiției, Anei Aslan, cu accent pe patologia vârstnicului.

Creditat EMC, webinarul are în focus medici de familie din județele Brăila, Galați, Vrancea, Constanța, Buzău și București.


Înscrierile la eveniment sunt deschise, se fac online AICI , taxa de participare fiind de 100 lei - http://medicidefamiliebraila.ro/taxe/ .

După plată, vă rugăm să trimiteți o copie după OP pe e-mail la alexandru.cujba@houston.ro (0757.318.187) sau la gabriel.negru@houston.ro (0756.055.504)

sau pe fax la 021-317.09.43.


Numărul locurilor este limitat, iar rezervarea fermă se face în momentul achitării taxei.


Management eveniment:

Houston NPA – Companie de comunicare medicală și socială


Contact:

Alexandru Cujbă 

alexandru.cujba@houston.ro | 0757.318.187


Organizator: http://medicidefamiliebraila.ro/