Workshop-ul Național „Respirația și Ventilația Noninvazivă" cu participare internațională 2020 - Eveniment Virtual
Afisari: 1558Perioada: 11 – 12 Iunie
Eveniment Virtual
STIMAȚI COLEGI,
În numele Comitetului de Organizare am deosebita plăcere și onoare de a vă invita să participați la Workshop-ul Național „Respirația și Ventilația Noninvazivă” cu participare internațională, eveniment pe care, datorită circumstanțelor actuale, îl vom organiza în mediul virtual, în perioada 11-12 iunie 2020.
Scopul acestei manifestări este de a aduce împreună, cu această ocazie, cei mai buni specialiști din acest domeniu, dornici să ne împărtășească cunoștințele, ideile și realizările științifice din ariile profesiei noastre.
Prin programul științific al manifestării ne dorim să sensibilizăm comunitatea medicală cu informații de ultimă oră din domeniu în ce privește rolul terapeutic al ventilației noninvazive la pacientul cu patologie bronhopulmonară și să creăm un mediu favorabil dezvoltării interacțiunilor interdisciplinare. Împreună, vă invit să dezbatem și să căutăm soluții în fața acestor provocări cotidiene.
Programul științific al manifestării cuprinde comunicări, demonstrații practice și cazuri clinice legate de noutățile în domeniul ventilației non invazive. Sperăm să găsiţi tematica abordată extrem de interesantă și utilă pentru practica dumneavoastră cotidiană.
La eveniment sunt invitați să participe medici din următoarele specialități: medicină de familie, pneumologie, cardiologie, medicină internă, ORL, neurologie, toracică, terapie intensivă, studenți, chirurgie.
Vă aşteptăm cu drag să luați parte la evenimentul nostru care va avea loc, de această dată, în mediul virtual!
Prof. Dr. Doina TODEA,
Președinte Workshop
Prof. Dr. Ruxandra ULMEANU,
Președinte SRP
Prof. Dr. Florin MIHĂLȚAN,
Președinte Secțiunea de Somnologie și Ventilație Non Invazivă a SRP
Taxe participare: Medici specialiști/primari: 100 lei
Medici rezidenți: 50 lei
Pentru înscrieri click AICI
Evenimentul este creditat cu 12 puncte EMC de către Colegiul Medicilor din România.
Responsabil Departament Înregistrare:
Paula Coman, Customer Care Specialist+40 729 964 420, +40 364 882 681
paula.coman@eventsdesign.ro