Zilele Medicinei Nucleare, 2021
Afisari: 1160Perioada: 4-6 noiembrie 2021, Format Hibrid
Dragi colegi,
În numele Societății Române de Medicină Nucleară și Imagistică Moleculară – SRMNIM, este o mare plăcere să vă invităm să participați la “Zilele Medicinei Nucleare”, manifestare care se va desfășura în perioada 4-6 noiembrie 2021.
Evenimentul este organizat de SRMNIM, în colaborare cu Clusterul Imagomol, cu participare internațională!
Ediția de anul acesta va avea loc în format hibrid în Cluj Napoca, la Grand Hotel Napoca!
Activitățile vor fi susținute de personalități atât din România cât și din întreaga lume, sub forma unor prelegeri și întâlniri motivaționale, în care toți participanții să aibă șansa de a împărtăși idei cu onorabilii noștri oaspeți, față în față dar și online!
Evenimentul va include și expoziții științifice de prezentare a produselor de ultima generație ale companiilor de top din domeniu.
Manifestarea va fi creditată de către Colegiul Medicilor din România!
Așteptăm cu nerăbdare să ne reîntâlnim la “Zilele Medicinei Nucleare 2021” într-un număr cât mai mare.
Cu gânduri bune,
Dr. Raluca Mititelu, Președinte SRMNIM
Pentru inregistrare click AICI.
ORGANIZATOR
PROevents & Conference SRL
030695 Preot Vasile Lucaciu, Nr. 60, Sector 3, Bucuresti
Tel: +4021 3146647 / Fax: +4021 3146647
Erika LĂPUȘAN – 0755123446
erika.lapusan@palomatours.com