Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

INCAS, non stop flight spre cercetarea aeronautică de nivel înalt. Success story-urile internaţionale şi naţionale, motoarele ce asigură cursul său ascendent

17 Martie 2012




INCAS a atras în acest proiect două şcoli din Bucureşti: pentru clasele primare şi gimnaziu Liceul Teoretic „Eugen Lovinescu”, iar pentru clasele de liceu Colegiul Tehnic de Aeronautică „Henri Coandă”. Pe lângă experimentele făcute în clasă şi vizite la INCAS, cinci dintre cei mai buni elevi ai Colegiului Tehnic de Aeronautică „Henri Coandă”, care au participat la proiect, au avut oportunitatea de a merge într-o vizită de cinci zile la unul din Laboratoarele Didactice ale DLR, partenerul din Germania, DLR School Lab. La această vizită au participat elevi din toate ţările partenere, elevii lucrând împreună la experimentele propuse, având astfel oportunitatea de a se cunoaşte şi de a socializa cu colegii din Europa.

Perspective în contextul integrării la nivel internaţional

Participarea INCAS la programele UE constituie pentru numeroşii parteneri externi un bun prilej de cunoaştere a experienţei şi a posibilităţilor de colaborare cu institutele şi unităţile de fabricaţie din România, punându-se astfel bazele unei dezvoltări şi în viitor a unor noi colaborări internaţionale în domeniul aeronautic. În viziunea Directorului General al INCAS, dr. Cătălin Nae, o schimbare radicală s-a produs în ultimii ani, de la nivelul în care participarea în proiecte reprezenta un element exotic, o curiozitate sau o aducere aminte pentru o perioadă de dezvoltări în contextul unei Europe divizate, la nivelul din prezent, când INCAS reprezintă un element de bază în atingerea obiectivelor fundamentale ale proiectelor. Obligaţiile contractuale au crescut pe măsură, precum şi dimensiunea financiară asociată, ceea ce conduce în prezent la o repoziţionare a INCAS în contextul internaţional.

Strategia de dezvoltare INCAS ca institut de cercetare pune accent pe excelenţa profesională a corpului de cercetători şi pe nivelul tehnologic avansat al infrastructurii de cercetare. Pentru INCAS, o dezvoltare sustenabilă este posibilă numai în contextul în care institutul exploatează resursele de excepţie de care dispune, în principal a drepturilor de proprietate intelectuală, precum şi prin parteneriate strategice la nivel internaţional. Prin implicarea activă în proiectele din cadrul PNCD şi în cadrul FP7, INCAS asigură vizibilitatea potenţialului existent şi resursele pentru dezvoltarea competitivă de noi capacităţi de cercetare în domeniul ştiinţelor aerospaţiale.




Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite