Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Românii salvează copacii prin factura electronică

06 August 2012



Companiile care au optat pentru trimiterea facturilor lunare către clienţii lor în format electronic spun că nu reducerile de costuri au fost principalul motiv care a stat la baza introducerii acestei opţiuni în portofoliul de servicii. Chiar dacă oficialii companiilor din telecom şi utilităţi nu au oferit cifre, sumele economisite sunt totuşi relevante, pentru că sunt folosite în special în proiecte CSR (Corporate Social Responsibility).


Vodafone România printează lunar peste 1.000.000 de facturi pentru abonaţi. La 31 martie 2012, Vodafone România avea un număr total de 7.938.829 de clienţi. Reprezentanţii companiei spun că reducerea de costuri nu este motivul principal al promovării facturii electronice: „Spre exemplu, în momentul de faţă, ceea ce economisim din tipărirea facturilor, investim în reeditarea cărţilor de poveşti. Cu fiecare factură electronică reedităm 4 pagini dintr-o carte de poveste. Clienţii care aleg factura electronică pot vota, pe site-ul campaniei, www.vodafone.ro/salveazaocarte, cartea de poveşti care îşi doresc să fie reeditată. Cartea va fi oferită clienţilor, în magazinele Vodafone, începând din luna septembrie. În momentul de faţă, toţi clienţii care aleg factura electronică primesc un bonus de trafic de date de 250MB”.

Operatorul telecom a introdus pe piaţă serviciul de facturare electronica în luna mai 2008, iar în momentul de faţă, numărul facturilor electronice emise de Vodafone depăşeşte 500.000.

„Pe lângă beneficiile ce constau în trafic de date, avantajele principale sunt oferite de simplitatea accesării facturii. Aceasta este transmisă pe email, în momentul emiterii, iar prin accesarea contului MyVodafone, clienţii au acces la o listă detaliată de convorbiri, la rapoarte de utilizare a serviciilor, plata facturii online şi alte funcţionalităţi utile.Ne aşteptăm la o creştere a adopţiei facturilor electronice de aproximativ 30%, până la finele acestui an”, adaugă reprezentanţii Vodafone.

GDF SUEZ – vizualizare electronică a facturii din 2007

GDF SUEZ Energy România este prima companie de energie de pe piaţa locală care a propus clienţilor săi serviciul de vizualizare electronică a facturii, prin intermediul Agenţiei online, încă din 2007. GDF SUEZ Energy România, filială a Grupului GDF SUEZ, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România având 1,4 milioane de clienţi.

„Ca urmare a succesului Agenţiei, echipa noastră a îmbunătăţit facilităţile oferite clienţilor pe www.gdfsuez.ro: în prezent, în Agenţia online pot fi vizualizate ultimele şase facturi, consumul lunar şi plăţile efectuate sau pot fi achitate facturile de gaze naturale. Clienţii GDF SUEZ Energy România beneficiază, în plus, din 2010, de serviciul de primire a facturii de gaze naturale prin e-mail, nu doar în secţiunea Agenţiei online. Compania noastră a promovat aceste servicii cu argumente care au evidenţiat caracterul practic al vizualizării imediate a facturii primite electronic, punând însă accent pe protecţia mediului, ca urmare a diminuării cantităţii de hârtie tipărite”, spun oficialii GDF SUEZ Energy România.

În perioada 2007-2010, compania şi-a informat clienţii despre avantajele facturii transmise prin e-mail şi a contului de client în Agenţia online prin flyere, scrisori, e-mail-uri şi bannere pe Internet. Singura campanie promoţională adresată clienţilor care au ales factura transmisă prin e-mail este cea derulată în perioada 21 mai-25 iulie 2012, în urma căreia clienţii care activează acest serviciu sunt automat înscrişi într-o tombolă prin care pot câştiga cecuri-cadou în valoare de 1.500 sau 1.000 de lei pentru achiziţia de electronice şi electrocasnice în reţeaua Altex/Media Galaxy sau detectoare de gaze naturale şi monoxid de carbon.

„Un număr mare de clienţi, atât persoane fizice, cât şi juridice, au ales deja să primească factura de gaze naturale prin e-mail şi/sau să aibă un cont în Agenţia online. Procentul corespunde mediei europene din utilităţi şi energie şi, conform studiilor noastre, principala motivaţie de transfer către factura electronică a fost aceea a comodităţii şi confortului pe care îl generează un asemenea serviciu pentru consumatori. Se remarcă, totodată, că piaţa românească are aceeaşi tendinţă de trecere la serviciile de facturare electronică ca alte pieţe mature din restul Europei. Economiile rezultate din transmiterea facturii prin e-mail permit companiei concentrarea, în viitor, pe dezvoltarea de noi servicii utile clienţilor noştri. Dintre acestea, o parte vor fi online: credem în potenţialul de dezvoltare al Internetului şi al contactului cu consumatorul prin intermediul acestui mecanism rapid, securizat şi economic”, precizează oficialii GDF SUEZ Energy România.




3.000 de clienţi Apa Nova au conturi online

Apa Nova Bucureşti a pus la dispoziţie clienţilor săi factura online, în aprilie 2012, pe site-ul companiei, www.apanovabucuresti.ro. După trei luni de la lansare, serviciul număra deja 3.000 de clienţi: 1.315 persoane fizice, 283 persoane juridice (societăţi comerciale şi instituţii publice) şi 1.402 asociaţii de proprietari (prin reprezentantul asociaţiei, titular de contract). Promovarea serviciului s-a făcut prin mesaje personalizate, bonusuri individualizate, iar în luna august Apa Nova anunţă că va lansa o campanie cu premii atractive

„Dematerializarea facturii se face conform Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. La Apa Nova Bucureşti, procesul de transmitere exclusivă a facturii on line este în curs. Noi transmitem încă facturile şi pe suport hârtie, aşadar nu se poate vorbi deocamdată despre economii. Estimăm că până la sfârşitul anului vor fi create încă minim 7.000 de conturi, în plus faţă de cele deja existente”, au declarat reprezentanţii companiei.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite