Revista >> Aprilie - Mai [Nr. 164] >> Cercetare & Invatamant superior

Focalizarea, șansa relansării cercetării românești

Alexandru Batali

28 Aprilie 2014

9.Persoana care v-a influenţat cel mai mult cariera ştiinţifică
Cu certitudine, magistrul meu Academician Ioan Anton. A ştiut să mă încurajeze permanent şi să-mi arate constant valoarea lucrului bine făcut. Se bucura sincer şi molipsitor de fiecare succes al meu şi al colectivului pe care îl coordonez. Îmi amintesc mereu modul în care a încheiat o discuţie în care exploram opţiuni pentru viitorul carierei mele ştiinţifice: „indiferent ce vei alege să faci, singura mea recomandare este să nu te bagi la stăpân”. Aşa am făcut şi am constatat că dacă îmi asum propriile decizii nu mai am grija (dar nici confortul) de a-i blama pe alţii pentru eşecurile personale.

10.Liderul din sistemul CDI pe care îl admiraţi
Anton Anton: are un entuziasm şi o determinare inconfundabile. Ioan Dumitrache: a reuşit să promoveze reguli de conduită la nivelul corpurilor de decidenţi în cercetare, care au produs efecte benefice. Adrian Curaj: are viziune şi pasiune; câteodată prea multă pasiune. Din fericire lista poate continua şi mă bucur că ne-am ferit să avem un „El lidero massimo”.

11Principalul merit în sistemul de CDI
Promovarea fără rezerve a oamenilor valoroşi şi a rezultatelor lor de excepţie. Nu tolerez (uneori brutal) lipsa de caracter.

12.Regretul cel mai mare
Încă îl caut şi sper să nu îl găsesc. Restul sunt regrete de duzină şi nu merită nici măcar (re)amintite.

13.Cercetarea românească: puncte forte, puncte slabe
Cercetarea românească a devenit ambiţioasă, raportându-se justificat la nivel mondial prin prisma rezultatelor. Este de domeniul evidenţei că investiţia în resursa umană şi în infrastructură a produs efecte pozitive, dar şi aşteptări înşelate din perspectiva lipsei predictibilităţii. În lupta continuă pentru resurse financiare, cercetarea a devenit difuză, cu ţinte mici pe termen scurt. Atunci când vom avea eforturi concertate, în ciuda tendinţelor centrifuge ale orgoliilor personale, cu siguranţă rezultatele vor mulţumi şi publicul larg. Deocamdată predomină surprizele (mă refer la cele plăcute) quasi-individuale şi izolate.

14.Cel mai bun proiect de cercetare existent
Cele mai bune proiecte de cercetare sunt acelea care generează rezultate percepute ca valoroase şi utile de persoane care nu sunt neapărat din sfera cercetării şi care sunt validate de persoane din sfera cercetării. Investiţia ELI-NP promite explicit să genereze asemenea proiecte.

15.Cel mai defectuos proiect de cercetare
Cele mai defectuoase proiecte de cercetare (şi avem destule) sunt cele care îşi propun să facă „Studii şi cercetări asupra...” cu scopul mai mult decât transparent de a obţine finanţare. Rezultatul unui asemenea proiect este, de regulă, un foarte îngrijit deviz post-calcul şi un potpuriu de „studii şi cercetări asupra...”.

16.Cea mai bună politică de cercetare din ultimii ani
La nivel cantitativ, perioada 2005-2008 este percepută quasi-unanim ca fiind un vârf la nivelul finanţării (publice), generând încredere şi motivare. Din păcate, nu am putut capitaliza acest trend pozitiv, dar avem un precedent, care, în mod cert, putem să-l repetăm, cu focalizarea înţeleaptă a resurselor.

17.Cea mai proastă decizie la nivelul politicii de cercetare
Deciziile proaste (şi avem destule) nu se ridică la nivelul de politică de cercetare. Sunt pur şi simplu decizii conjuncturale, cu motivaţii care mi-e greu să le încadrez în registrul coerenţei. Deşi cercetarea are intrinsec o dinamică accentuată, sistemul de cercetare are, tot intrinsec, o inerţie mare. A încerca să mişti ceva, la nivel de sistem, prin şocuri mai mult sau mai puţin brutale produce, metaforic vorbind, fisuri şi mult zgomot cu efecte globale quasi-neglijabile.

18.Şansa relansării cercetării româneşti
Focalizarea. Am promovat abordarea “bottom-up” în proiectele de cercetare, reuşind adesea demersuri punctuale cu rezultate de-a dreptul spectaculoase. Ne-am ferit de abordări “top-down”, bântuiţi de spectrul centralismului. Cred că asumarea unor ţinte care să valorifice potenţialul naţional şi care să se concretizeze în rezultate convingătoare pentru cei din exteriorul sistemului CDI este o necesitate acută. Cercetarea îşi doreşte să producă impact socio-economic, dar asta presupune să facem pasul de la „cercetarea bună” la „cercetarea bună la ceva”. Prin urmare, cred că şansa relansării cercetării româneşti o reprezintă proiecte care să integreze demersuri de cercetare fundamentală, dezvoltare şi transfer tehnologic, cu finanţare predictibilă.