Europa face paşi către 5G
Ţări precum China, Coreea de Sud, Japonia sau Taiwan şi-au pregătit deja bugete consistente pentru a începe dezvoltarea platformei 5G. Compania chineză Huawei, de exemplu, a anunţat că intenționează să cheltuiască 600 de milioane de dolari până în 2015 pentru cercetare 5G.
Industria de telecomunicații europene joacă un rol crucial în dezvoltarea cu succes a tehnologiilor 5G și în transformarea Europei în lider în acest domeniu. Acest lucru ar asigura creșterea economică a UE și crearea de locuri de muncă. În prezent, industria telecom europeană asigură 1,7 milioane de locuri de muncă, directe şi indirecte, în Europa. Perioada medie de 10 ani între două generații de infrastructuri de comunicații este în scădere. De aceea, CE consideră că acesta este momentul cel mai potrivit pentru a investi în tehnologia 5G și de a poziționa strategic jucătorii europeni din industrie, pentru a profita de avantajul competitiv pe care îl poate aduce noua tehnologie.
Tags: comunicatii, parteneriat, Comisia Europeana, standarde, parteneriat public-privat, Coreea de Sud, 5G
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)