Revista >> Iulie - August 2020 [Nr. 226] >> Cercetare & Invatamant superior

Regândirea sistemului Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI)

Alexandru Batali

29 Iulie 2020

La cele de mai sus adăugăm, bazat pe experiența sistemelor performante din lume: cunoașterea reciprocă și credibilitatea partenerilor permite multiplicarea contactelor și circulația ideilor caracteristice unui sistem în care se practică inovarea deschisă. Noile informații și idei circulă într-un mod informal, între parteneri care se cunosc și își respectă reciproc drepturile. Mediul descris mai sus, în care se maximizează posibilitățile de cooperare între actori diferiți, inclusiv transformarea rapidă a noilor cunoștințe în efecte economice, merită denumirea de ecosistem de inovare. Desigur, realizarea și punerea în practică a noilor produse și tehnologii vor necesita de asemenea investiții (inclusiv prin capital de risc).

Infrastructurile de cercetare deschise
Fără îndoială, infrastructura de cercetare este din ce în ce mai importantă, ea devenind tot mai sofisticată (inclusiv prin digitalizare) și mai costisitoare. Datorită acesteia, activitatea de cercetare este mai complexă, dar are și o productivitate mai mare. Dar cercetarea înseamnă în continuare – in pofida aparaturii inteligente – multă muncă în documentare, prepararea probelor folosite în experimentări, interpretarea rezultatelor. Ca să nu mai vorbim de studiul unor procese tehnologice noi sau experimentarea unor noi materiale sau structuri funcționale. O cercetare mai amplă înseamnă multe dotări costisitoare și interacțiunea frecventă între cercetătorii care gestionează dotările tehnice complexe (și îi înțeleg din ce în ce mai bine potențialul). Adesea, astfel de cercetători au formații de bază diferite și colaborează într-o cercetare multidisciplinară (sau interdisciplinară): acestea sunt zone extrem de fertile pentru inovare.

În ultimele decenii a devenit o practică concentrarea aparaturii și echipamentelor în zone dedicate, uneori în condiții speciale de curățenie și de microclimat. În cele ce urmează vom înțelege prin infrastructură de cercetare un ansamblu de dotări folosite în activitățile de cercetare-dezvoltare, aflate de regulă în gestiunea unei organizații publice, institut sau universitate. Organizarea axată pe o infrastructură este mai eficientă din punctul de vedere al asigurării unor activități suport, întreținerii curente și a acoperirii costurilor aferente. Pe de altă parte este necesară asigurarea accesului direct sau indirect (cu asistență de specialitate) la aparatura respectivă. Este important pentru cercetătorul din institut să aibă acces la aparatura colegilor din alt laborator, sau pentru doctorand să poată efectua o varietate de experimente. Acest mod de a vedea lucrurile este punctul de plecare pentru conceptul de infrastructură deschisă. Infrastructura poate fi deschisă pentru un cercetător dintr-o altă entitate, participant la un proiect CD executat în parteneriat. Și o firmă poate avea acces pe bază contractuală.

Cerințele utilizatorilor pot fi destul de variate, ele fiind satisfăcute de rețele de infrastructuri de cercetare, care asigură nu numai o varietate mai mare de dotări experimentale, ci și o combinație unică de expertiză. La începutul acestui secol s-au format astfel de rețele în SUA, dar și în Uniunea Europeană.

Tehnologiile cheie
Un studiu recent grupează și sistematizează înalta tehnologie așa după cum se arată în Fig. 1. Se folosește terminologia tehnologii generice esențiale (Key Enabling Technologies, KETs). Avem de pildă microtehnologiile, care permit realizarea de detalii funcționale la scara micronilor (a mia parte dintr-un milimetru). Microelectronica a permis realizarea circuitelor electronice complexe într-o singură componentă (circuit integrat), materialul de bază fiind siliciul monocristalin. Dar prelucrarea la scara micronului este utilă și în alte industrii, de pildă pentru realizarea duzelor din reactoarele nucleare. Microsenzorii fabricați cu tehnologii înrudite cu cele din microelectronica siliciului au permis realizarea senzorilor inteligenți (cu procesarea semnalului în aceeași componentă), astăzi esențiali pentru Internetul lucrurilor (Internet of Things, IoT), una dintre direcțiile de maxim interes în actuala revoluție digitală. Miniaturizarea progresivă (pentru a integra o electronică tot mai complexă) a dus la nanoelectronică (un nanometru fiind o miime de micron), dar au apărut și limitări, legate de faptul că ne apropiem de structura fundamentală a materiei (formată din atomi). La scara nano (care este și cea a structurării materiei vii) apar fenomene noi care pot fi exploatate, făcând nanotehnologia extrem de atractivă pentru inginerie în general. Am făcut această digresiune pentru a atrage atenția că cercetarea fundamentală este esențială pentru dezvoltarea tehnologiilor avansate.

Tehnologiile digitale (Fig. 1) sunt mai des pomenite – fiecare cetățean care dispune de un telefon inteligent își poate da seama de importanța lor în viața de zi cu zi. Tehnologia digitală poate fi cuplată direct la realitatea fizică, în așa numitele sisteme ciber-fizice (Cyber-Physical-Systems), baza noii revoluții industriale (Industry 4.0), a funcționării orașelor inteligente (Smart Cities) etc. Este ușor de intuit, printr-o simplă inspecție a Fig. 1, că ofensiva noilor tehnologii se bazează pe o combinație de tehnologii generice esențiale. Aceste tehnologii sunt generice, în sensul de versatile, utilizabile în diverse aplicații. Politica UE este aceea de a pune la dispoziția IMM-urilor inovative tehnologiile generice KET, preferabil combinații ale acestora (multi-KET), prin infrastructuri (sau rețele de infrastructuri) de cercetare deschise (a se vedea mai sus). Nici politica României nu poate ignora importanța noilor tehnologii: a se vedea dezbaterea privind rolul sistemelor ciber-fizice (Academia Română, 20 februarie 2020). INCD-urile ar putea juca aici un rol crucial, alături de companii, cu condiția ca ele să se încadreze din lanțuri valorice active și să exploateze oportunități existente pe plan internațional sau regional.

Coerența sistemului CDI
Recapitulând, un sistem eficient de cercetare-inovare, trebuie să se bazeze pe un program național bine focalizat, pe universități și institute de cercetare care formează și utilizează resurse umane de calitate și infrastructuri de cercetare intens folosite. Fără a ignora rolul și importanța sectorului public și competența specialiștilor din acest sistem, sectorul privat – orientat spre piață - este esențial pentru valorificarea cercetării prin inovare. O finanțare consistentă și bine orientată a cercetării publice (care înseamnă un număr mare de cercetători angrenați în tematici de mare interes) stimulează și cercetarea din companiile private. Statul poate interveni prin legislație și instrumente de finanțare. Dincolo de infrastructura de inovare tradițională (parcuri științifice, centre tehnologice etc.), statul poate crea (prin programul operațional de competitivitate) condiții pentru formarea unor ecosisteme regionale de inovare (innovation-hubs), care să asigure o interacțiune extinsă între entitățile publice și cele private. Abordarea europeană este aceea de a utiliza infrastructuri de cercetare deschise, care să permită utilizarea tehnologiilor cheie, suficient de versatile pentru a facilitata inovarea în diverse domenii de aplicație. Desigur, abordarea infrastructuri – tehnologii trebuie să fie selectivă, având în vedere orientările strategice și resursele disponibile (în primul rând competențele umane). Pe de altă parte, existența resurselor umane și o politică proactivă, orientată spre obiective ambițioase, poate contribui la atractivitatea României ca locație de investiții în tehnologie avansată. Să subliniem și importanța colaborării europene, de exemplu prin viitorul program Horizon Europe, care se va desfășura în paralel cu următorul Plan Național CDI (2021-2027). România poate câștiga experiență și accesul la noi resurse prin participarea la proiecte de cercetare avansată sau de cercetare aplicată (de multe ori conduse de firme), și chiar la rețele de infrastructuri de cercetare promovate în sistemul ERIC.

În loc de concluzii
Sperăm că o evaluare externă, bazată pe analize extinse și expertiză de înalt nivel va putea sugera cum se poate reforma sistemul public de cercetare (inclusiv pe linie universitară), cum poate fi construit un ecosistem de inovare eficient, care să contribuie la competitivitatea economiei. Acesta este un proces de durată, care necesită o determinare și o stabilitate politică. Am văzut că simpla orientare spre tematica europeană și creșterea finanțării cercetării (așa cum a avut loc în perioada 2005-2008) nu au fost suficiente: sistemul nu a fost reformat și deficiențele sale s-au menținut. Între timp mediul de afaceri din România s-a maturizat și unele realizări ale companiilor indigene și ale antreprenorilor români (inclusiv în străinătate) sunt încurajatoare: în ce măsură cercetarea românească a contribuit la succes, este însă o altă problemă. Pe de altă parte, faptul că dezvoltarea unui sistem CDI performant necesită decenii, face cu atât mai pregnantă orientarea spre obiective de perspectivă (a se vedea, de exemplu, Green Deal al UE) și spre înalta tehnologie. Să nu avem însă iluzia că simpla injecție de fonduri substanțiale (de pildă din fonduri structurale) pentru crearea de noi entități poate suplini lipsa de competențe, precum și un sistem organizațional bazat pe valori autentice și deschis spre colaborare.

În concluzie, trebuie învestit în viitor, utilizând cu discernământ și curaj resursele umane și materiale existente, asigurând promovarea valorilor autentice, în particular experiența instituțiilor și proiectelor europene de succes. Informații recente arată că modelul european începe să furnizeze exemple de performanță la nivel mondial. Trebuie însă să renunțăm la o abordare formală, pur declarativă, să înțelegem în profunzime și să aplicăm mai bine această experiență. Este adevărat că străbatem o perioadă dificilă, dar să vedem jumătatea plină a paharului. Suntem într-un moment de criză (cu schimbări, dar și noi oportunități), în care UE are nevoie de toate resursele pentru a-și regândi și consolida poziția într-o lume în continuă schimbare – această conjunctură poate fi o șansă și pentru România, inclusiv prin relocarea unor industrii (idee menționată deja mai sus).