Nicolae Paulescu: sub semnul Nobelului, conspirațiilor și ultranaționalismului
Toată agitația sa politică a fost din ciclul „mult zgomot pentru nimic”. Dacă în anumite zone din Moldova sau Bucovina, unde minoritarii erau numeroși, „Liga” a avut un oarecare succes și a câștigat parlamentari, în Țara Românească ea nu a avut popularitate. Nicolae Paulescu a candidat de trei ori pentru Senat în județul Ilfov, având parte de eșecuri glorioase. În 1927, când familia Zelea-Codreanu (tatăl, Ion și fiul Corneliu) s-au rupt de LANC, formând Mișcarea Legionară, Nicolae Paulescu a rămas alături de vechiul său prieten A.C. Cuza. Chiar dacă starea sa de sănătate începea să se înrăutățească, profesorul a rămas vicepreședinte al cuziștilor. Suferind de hematurie cauzată de o tumoră, Paulescu a mai activat sporadic în presă și în viața de partid. A murit pe 19 iulie 1931, la 62 de ani.
Puțină istorie contrafactuală
Indiscutabil, Paulescu a fost unul dintre mentorii importanți ai tinerilor ultranaționaliști formați în anii 20 ai secolului trecut. O recunoștea public și Corneliu Zelea Codreanu. Legat strâns de A.C. Cuza, probabil că Paulescu ar fi rămas în partidul acestuia dacă ar mai fi trăit zece ani. De pe la mijlocul anilor 30, relațiile dintre cuziști și legionari s-au degradat din ce în ce mai tare, cele două mișcări naționaliste ajungând inclusiv la confruntări fizice stradale. Legionarii îi acuzau pe cuziști că s-au vândut Regelui Carol al II-lea, lucru adevărat dacă ținem seama de formarea guvernului „Goga-Cuza”din 1937-38. Din cauza asta, ar fi fost posibil ca un Paulescu bătrân să fie pus la index tocmai de tinerii pe care-i formase politic, ajunși acum șefi ai legionarilor.
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)