Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Academia Română astăzi

15 Februarie 2023



Academia Română a fost creată în 1866 pentru a cristaliza cele mai înalte valori intelectuale din provinciile românești într-o societate erudită menită să consolideze identitatea națională pe baza a patru componente esențiale: limbă și literatură, istorie, etnografie și cultură. La această menire fundamentală s-au adăugat mai apoi cercetarea științifică și creația de excelență și formarea tinerilor în diverse zone ale cunoașterii.



Aceste linii directoare ale activității Academiei Române (AR) sunt implementate într-o rețea de cercetare formată din 70 de institute și centre specializate, aflate sub coordonarea secțiilor științifice, și acoperă întreg teritoriul țării, cu filiale principale situate în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara. Unele dintre aceste institute au o tradiție centenară (ex.: Institutul de Studii Sud-Est Europene, fondat în 1914 de Nicolae Iorga, Gheorghe Murgoci și Vasile Pârvan; Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, înființat în 1927; Institutul de Istorie „George Bariţiu“, Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu“, Arhiva de Folclor, Institutul de Arheologie și Istoria Artei, fondate la inițiativa Regelui Ferdinand după Marea Unire de la 1918), iar altele au fost înființate spre jumătatea secolului al XX-lea sau după momentul istoric din decembrie 1989, dezvoltând programe de cercetare în domenii umaniste (istorie, lingvistică, literatură, arte plastice, sociologie, filosofie, psihologie, istoria religiilor, comunicare) și în științele „tari”, exacte și tehnice (chimie, biologie, biochimie, matematică, astronomie, economie, informatică, inteligență artificială).
Prin tradiție și definiție (Statutul Academiei Române, Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 1152/03.12.2021, pag. 6-15; Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 299/07.05.2009, pag. 45-48), Academia Română asigură, prin membrii și institutele sale, direcția de cercetare fundamentală din România, dezvoltată în cadrul unor proiecte de dimensiuni și coordonate temporale mari (implicând uneori generații de cercetători), cărora li se adaugă permanent programe și proiecte noi. Într-un mediu contemporan complex și dinamic și pe măsura extinderii ariei sale de preocupări și cuprindere, Academia Română s-a adaptat și a aderat la fluxul european și mondial al cercetării științifice și creației artistice, îmbogățindu-și portofoliul cu noi domenii culturale și de cercetare, inclusiv de natură aplicativă, primind drept membri personalități internaționale și colaborând cu zeci de foruri similare de pe toate continentele.
Academia Română a evoluat astfel într-o organizație plurivalentă ca fond și formă, ce reprezintă astăzi o instituție simbol a României, care îmbină trei obiective de bază: consacrarea valorilor autentice; cercetarea științifică și creația intelectuală de cel mai înalt nivel; educația superioară (prin studii doctorale și postdoctorale).
Drept urmare, Academia Română a dezvoltat o structură organizatorică adaptabilă ce asigură un mediu sustenabil, predictibil și simplificat (în comparație cu sistemul de cercetare, dezvoltare și inovare (CDI) național), favorabil derulării activității de cercetare-dezvoltare și (acolo unde este cazul) creșterii capacității de inovare a institutelor sale, ale căror domenii de interes și rezultate răspund unor interese publice de importanță națională sau provocărilor societale și, într-o anumită măsură, nevoilor mediului economic.



Viața profundă a Academiei Române constă din cercetarea propriu-zisă, din munca efectivă și din rezultatele sale, ce o validează drept un brand românesc de cercetare de înaltă calitate cu valențe de excelență, cu multe elemente comune Societății Max Planck din Germania sau Centrului Național Francez de Cercetări Științifice.
În cele ce urmează este redată o variantă sintetică (completată punctual cu exemple relevante) a direcțiilor de acțiune, a obiectivelor, activităților și a proiectelor Academiei Române, grupate pe baza unor criterii actuale și relevante, general acceptate de societatea și mediul academic naționale și europene.

Prestigiu profesional și grad de specializare

Unul din pilonii fundamentali ai Academiei Române este selectarea și promovarea vârfurilor din cercetare și cultură, pentru care a fost dezvoltat un mecanism bine pus la punct, verificat timp de peste un secol și jumătate și perfecționat permanent. Acest mecanism a fost mai apoi adaptat și extins la filialele și institutele din rețeaua Academiei Române, instituția implementând metodologii și criterii de evaluare și selecție a resursei umane din cercetare înaintea entităților implicate în managementul din cercetare, dezvoltare și inovare. De altfel, unele din institutele sale implicate în domenii înalt competitive de cercetare au regulamente de evaluare și selecție de o exigență superioară altor actori din domeniu (INCD-uri, universități).



Standardele ridicate impuse de Academia Română reprezintă un mod corect și natural de a satisface rolul de „cel mai înalt for naţional de consacrare ştiinţifică şi culturală al ţării” (Statutul Academiei Române, Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 1152/03.12.2021, pag. 6-15) stabilit prin Statut și obiectivul de a institui „sisteme competitive de susţinere a activităţii” științifice și culturale, rămânând în același timp un promotor și garant al independenței în gândire și al libertății de exprimare.
1 din 10 cercetători români activează sub tutela Academiei Române (echivalent normă întreagă: INS - date la nivel național 2020; Darea de seamă a Prezidiului Academiei Române pentru anul 2020,https://acad.ro/institutia/acte/rapoarte/Dare%20de%20seama_cercetare_2020.pdf) și majoritatea lor satisface în cel mai înalt grad criteriile naționale de exigență și recunoaștere (inter)națională specifice titlurilor și funcțiilor științifice pe care le ocupă (la acestea, multe din institutele Academiei Române adaugă criterii suplimentare specifice). Calitatea principalului activ al Academiei Române, resursa umană, este dovedită de indicatorii scientometrici specifici fiecărui domeniu de cercetare în parte și, per total, de locul întâi pe care Academia Română îl ocupă în clasamentul general SCImago al performanței științifice din România în 2021 (SCImago Institutions Ranking, pe baza pe baza datelor Scopus, PATSTAT, Google, Ahrefs, Unpaywall, PlumX, Mendeley (detalii metodologice: https://www.scimagoir.com/methodology.php, www.scimagoir.com/methodology.php, https://www.scimagoir.com/rankings.php?country=ROU, noiembrie 2022). De altfel, Academia Română a ocupat unul din primele trei locuri în această ierarhie încă de la apariția sa, în 2009.
Gradul ridicat de specializare al institutelor Academiei Române este dovedit de:
i. proiectele implementate (care se încadrează în domenii de cercetare înalt specializate, conform sistemelor de clasificare europene și naționale în domeniu);
ii. rezultatele științifice cuantificabile (număr de articole științifice/cărți/ capitole/brevete/rapoarte de interes național, factor de impact, H-index, citări);
iii. performanța în arii de cercetare specifice: conform Clarivate Web of Science (Web of Science Core Collection, https://www.webofscience.com/wos/woscc/summary/1ed9af0d-fea5-4d79-94c6-d8398eb4799c-43343d27/relevance/1, iulie 2022), cele mai reprezentative domenii din cercetarea românească (primele trei din punctul de vedere al documentelor științifice generate în perioada 1974-2022) sunt:
1. Engineering Electrical Electronic: în primele 10 instituții sunt 4 entități de cercetare: AR (locul 2), Institutul de Chimie Fizică „Ilie Murgulescu” AR (locul 6), Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” AR (locul 7), INCD în Chimie și Petrochimie (locul 8).
2. Chemistry, Multidisciplinary: în primele 10 instituții sunt 4 entități de cercetare: INCD Microelectronică (locul 6), AR (locul 8), Institutul de Chimie Fizică „Ilie Murgulescu” AR (locul 6), Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” AR (locul 7), INCD în Chimie și Petrochimie (locul 8).
3. Materials Science Multidisciplinary: în primele 10 instituții sunt 4 entități de cercetare: INCD Fizica Materialelor (locul 2), AR (locul 3), Institutul Național de Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (locul 7).
O astfel de performanță nu ar fi posibilă fără promovarea unei culturi a eticii și integrității academice și fără implementarea unui cod de etică judicios (Codurile de etică ale institutelor din rețeaua AR; Codul de Etică al Academiei Române, https://acad.ro/institutia/acte/interne/a1210-CodEticaAR.pdf).
La aceasta se adaugă un nivel ridicat de dezvoltare a infrastructurii de cercetare aferente. Susținerea și consolidarea programelor de cercetare prin dezvoltarea infrastructurii și atragerea celor mai talentați tineri în această activitate sunt două obiective principale ale strategiei Academiei Române (https://acad.ro/institutia/acte/Program%20Strategic%20Academie.pdf). Astfel, institutele Academiei Române din domeniul științelor exacte (și nu numai) au reușit să obțină în mod competitiv finanțarea (națională și mai ales europeană) pentru a dezvolta un stoc de echipamente de valoare foarte mare (https://eeris.eu/index.php), cu un potențial înalt de operare științifică pe care îl concretizează printr-o exploatare apropiată pe măsura cheltuielilor, după cum se poate observa din rezultatele publicate.





De asemenea, Academia Română susține, inclusiv prin modul de organizare și funcționare (secții și filiale), colaborarea și asocierea institutelor sale cu alte entități CDI din rețeaua proprie sau națională și aderarea la cele mai bune practici europene referitoare la transparentizarea infrastructurilor de cercetare disponibile și creșterea gradului lor de utilizare. Implementarea acestui obiectiv a condus la creșterea numărului de documente științifice și brevete publicate în colaborare cu instituții din țară și din străinătate (Baza de date Scopus: au fost considerate documentele de tip article, review, conference paper, https://www.scopus.com/results/affiliationResults.uri?affilName=Romania&origin=searchaffiliationlookup&s=AFFIL%28Romania%29&sl=14, noiembrie 2022).



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
Susan Benson
Bună ziua, doamnelor și domnilor, aveți nevoie de asistență financiară? Eu sunt Susan Benson. Sunt creditor și, de asemenea, consultant financiar. Ai nevoie de un împrumut pentru afaceri, împrumut personal, împrumut ipotecar sau împrumut pentru a-ți finaliza proiectul? Dacă răspunsul dvs. este da, vă voi recomanda să contactați firma mea. Oferim tot felul de servicii de împrumut, inclusiv împrumuturi pe termen lung și scurt, împrumuturi garantate și negarantate și multe altele. Pentru mai multe informații, scrieți-ne prin e-mail: (sunshinefinancialgroupinc@gmail.com) sau trimiteți-mi un mesaj direct pe WhatsApp prin: 447360502110 și primiți un răspuns într-o clipă. Un împrumut de la o companie de încredere și competentă este ceea ce aveți nevoie pentru a vă atinge obiectivul. Suntem o companie cuprinzătoare de servicii financiare și ne angajăm să vă ajutăm să vă îndepliniți toate aspirațiile. Suntem specializați în furnizarea de soluții de finanțare structurată persoanelor și companiilor în cel mai eficient și rapid mod. * Puteți aplica pentru un împrumut oricând și oriunde. * Sumă flexibilă - Tu decizi cât vrei să împrumuți. * Finanțare directă rapidă - Primiți împrumutul în 24 de ore de la aprobare. * Rata dobânzii flexibilă de 3%. * Rate ridicate de aprobare * Rambursare flexibilă - Trebuie să alegeți Data rambursării, fie săptămânal, lunar sau anual, pentru o durată de 1-30 de ani. * Aplicație simplă online. * Îndrumare și expertiză personalizate. * Fără taxe ascunse Nu pierdeți o oportunitate din cauza lipsei de finanțare. Contactați compania mea acum, vă putem ajuta cu un împrumut, deoarece am ajutat numeroase persoane și organizații care s-au confruntat cu dificultăți financiare în întreaga lume. Pentru mai multe informații despre oferta noastră de împrumut, vă rugăm să ne trimiteți cererea dvs. de împrumut prin E-mail: (sunshinefinancialgroupinc@gmail.com) WhatsApp: 447360502110 Intermediarii/Consultanții/Brokerii sunt bineveniți să-și aducă clienții și sunt 100% protejați. În deplină încredere, vom lucra împreună pentru beneficiile tuturor părților implicate.
24 Iunie 2023, 06:52:32