Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Universitatea de Vest din Timișoara la 80 de ani

15 Mai 2024




De asemenea, UVT, ca parte a alianței UNITA, va contribui în anii următori la definirea cadrului legislativ european legat de cercetare, la reforma sistemului de evaluare a cercetării, cercetătorilor și centrelor de cercetare și, nu în ultimul rând, va deveni un actor relevant în procesul de mobilitate a cercetătorilor.
În plus, prin constituirea Grupului European de Interes Economic „Universitas Montium”, ca entitate legală a colaborării dintre cele șase universități fondatoare ale alianței UNITA, suntem prima alianță care propune această formă de colaborare în scopul explicit al atragerii de fonduri din proiecte și din competiții deschise internaționale.
Consolidarea internațională a cercetării înseamnă și programele de studii derulate în limbi străine, dar și atragerea de cadre didactice și cercetători din străinătate.
UVT ține la regulile și la tendințele momentului de la nivel european. Între acestea se află principiile și prevederile din cadrul CoARAH și RS4R. UVT este membru fondator CoARA (Coaliția pentru Dezvoltarea Evaluării Cercetării) și a depus aplicația pentru a implementa măsurile de reformă sub egida HRS4R (Strategia de Resurse Umane pentru Cercetători). Ambele inițiative reprezintă expresia unor mișcări semnificative de direcție în sfera cercetării, la nivel european.
UVT avansează către domeniile de specializare inteligentă și cercetarea aplicativă. Prin strategia de cercetare pentru perioada 2021-2027 se urmărește compatibilizarea priorităților UVT pe componenta de dezvoltare-inovare și transfer tehnologic cu prioritățile stabilite la nivel european, național și regional pentru perioada 2021-2027 (conforme cu PNRR, SNCDI, SNSI și SRSI ADR Vest, dar și Horizon Europe).
În Strategia de Cercetare a UVT au fost selectate trei domenii aplicative strategice. Ele cuprind următoarele direcții-cheie:
• Inteligență artificială, soluții digitale și alte aplicații IT de avangardă;
• Mediu, tranziție verde și eficiență energetică;
• Sănătate, calitatea vieții și incluziune socială.
În sprijinul a două dintre cele trei direcții strategice se regăsesc structuri de cercetare consistente precum Institutul e-Austria Timișoara (pentru direcția IT&C) sau Institutul de Cercetări Avansate de Mediu – ICAM (pentru direcția de mediu/energie).

UVT a devenit mai mult decât o instituţie de învăţământ superior. Este un partener şi un catalizator cultural şi social la nivelul oraşului, regiunii şi a României, un actor reprezentativ pentru proiecte transformaţionale, purtătoare de valoare adăugată din perspectiva creşterii calităţii vieţii şi a unei viziuni superioare de a fi. Vă invit să detaliați acest rol aparte pe care vi l-ați asumat.
Bilanțul anului 2023, anul Capitalei Europene a Culturii în Timișoara, este unul special și din perspectiva UVT.
Am invitat în 2023 la Timișoara, în mijlocul studenților și cercetătorilor, câteva dintre cele mai strălucite minți ale lumii de azi. Am pornit cu toții, întreaga comunitate locală, de la sloganul cu care Timișoara a câștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii, acel binecunoscut „Shine your light – Light up your city!” pe care UVT l-a adaptat prin invitarea acestor personalități laureate cu premiile Nobel. Am trait momente de profundă bucurie și recunoștință pentru că timișorenii au participat în număr foarte mare la seria de evenimente din programul „La UVT, Cultura este Capitală”, care a devenit un brand cultural universitar timișorean binecunoscut.



UVT a onorat Capitala Europeană a Culturii 2023 prin invitați de marcă la nivel internațional, precum:
• Scriitorul Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură (2006), a fost invitat și onorat în cadrul a două întâlniri culturale organizate de UVT în aprilie 2023, când comunitatea academică a UVT i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa, într-o festivitate specială pentru spațiul cultural și intelectual românesc și european;
• Cercetătorul Jean-Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1987, membru de onoare al Academiei Române, prezent la Universitatea de Vest din Timișoara tot în aprilie 2023, pentru o întâlnire de mare strălucire intelectuală, pusă sub semnul pasiunii pentru știință, când comunitatea academică a UVT i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa;
• Cercetătorul Jean-Pierre Sauvage, de asemenea laureat în 2023 cu titlul de Doctor Honoris Causa al UVT, fiind și domnia sa laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (2016), a susținut o prelegere dedicată publicului aflat în Aula Magna „Ioan Curea” a UVT, intrând într-un dialog pe tema științei contemporane, alături de profesorul Daniel Funeriu;
• Cercetătorul Eric Stark Maskin, specialist al analizei fenomenelor macroeconomice cu care se confruntă întreaga lume din timp în timp, crizele financiare, care a oferit la UVT un eveniment excepțional, în iulie 2023, în cadrul căruia laureatul Premiului Nobel pentru Economie (2007) ne-a împărtășit cunoștințe și perspective în domeniul său de expertiză;
• Activista pentru drepturile omului și laureată a Premiului Nobel pentru Pace (2018) Nadia Murad, prezentă la Universitatea de Vest din Timișoara în cadrul a două evenimente de excepție (DHC și Conferință).
Au fost invitați la UVT, în 2023, și alte personalități prestigioase, modele vii ale vieții intelectuale împlinite și exemple extraordinare de conșțiință morală, printre aceștia aflându-se filosoful Peter Sloterdijk, scriitorul Mircea Cărtărescu sau filosoful și exegetul Pascal Bruckner.Acești mentori au venit la Timișoara în 2023 prin inițiativa și programele realizate de UVT, pentru că noi înțelegem valoarea mentoratului în formarea și împlinirea profesională.



Colaborarea cu mediul economic este un alt palier-cheie pe care l-aţi consolidat. Cum răspundeţi cerinţelor venite din partea companiilor şi mediului de afaceri de a beneficia de specialişti cât mai bine pregătiţi în raport cu nevoile şi realitatea existentă pe piaţa muncii?

Acordăm prioritate parteneriatului cu mediul de afaceri, pe lângă cel cu administrația locală, împreună formând trilaterala situării noastre în realitatea socială și economică din spațiul regional. Am instituționalizat relația cu mediul de afaceri, în 2021, într-un cadru al dialogului și responsabilității sociale, când am format „Grupul Partenerilor Strategici – GPS UVT”, structură consultativă independentă prin care UVT își adaptează și își promovează rol public, mai ales ca formator în educație și ca centru de gândire strategică în comunitate. Managerii, strategii și oamenii de viziune pe care i-am invitat în această structură, personalități consacrate din mediul antreprenorial românesc, dar și în sectorul managementului corporativ din companiile internaționale prezente în economia locală, unii dintre aceștia fiind și Alumni UVT, joacă un rol important în generarea și asumarea ideilor strategice pentru viitorul universității. Prin noul format consultativ de gândire strategică, dezvoltarea universității se va alinia nevoilor efective ale mediului socio-economic, iar UVT va avea posibilitatea de a contribui dinamic la dezvoltarea durabilă a regiunii.

Cum contribuie UVT la modernizarea şi internaţionalizarea învăţământului superior românesc? Care este rolul strategic pe care îl joacă în higher education pe plan naţional şi european?
Considerăm că potențialul Timișoarei, ca oraș universitar, este situat la un nivel deosebit de ridicat, între primele trei din țară, mai ales dacă privim o viitoare integrare majoră a energiilor din toate cele patru universități timișorene. În plan international contează și se remarcă în toate rankingurile generale și clasamentele academice comunitățile universitare care reunesc și impulsionează sinergia resurselor de educație și cercetare. Noi avansăm în Timișoara în integrare și cooperare cu celelalte universități mai ales prin intermediul Alianței Timișoara Universitară – ATU – prin care am capacitat energiile din întregul centru universitar timișorean. Organizarea celei de-a doua ediții a Târgului Educațional „Timișoara ATU pentru educația ta”, gestionat prin eforturile Asociației Alianța Timișoara Universitară, reprezintă o reușită la care au participat elevi din zeci de școli, din multe județe ale regiunii.



Timișoara, fără universitățile sale și fără studenți, ar fi un orășel fără nicio perspectivă. Timișoara, fără universitățile sale și fără studenți, ar fi lipsită de energia aceasta minunată pe care o inspiră tinerii.
Dezvoltarea și afirmarea UVT și a centrului universitar timișorean în ansamblu, atât în plan național cât și internațional, este un obiectiv strategic al comunității, nu doar al conducerilor executive din instituțiile academice, iar această viziune este de acum împărtășită la Timișoara, pe toate palierele de decizie.

De când conduceţi destinul UVT remarcăm o înflorire a instituţiei pe majoritatea palierelor esenţiale. Pe un podium al realizărilor, ce puteţi evidenţia în mod special? Complementar, care sunt componentele pe care vă propuneţi să le îmbunătăţiţi, cele care nu au adus satisfacţia dorită?
Sunt convins că principala realizare este creștere vizibilității UVT în plan național și internațional, alături de creșterea apreciabilă a portofoliului de programe de studii. În al doilea rând, modernizarea prin proiecte de infrastructură majore (cămine studențești, reabilitări de patrimonii, dotări avansate cu echipamente pentru învățământ și cercetare) este un mare avantaj diferențial pe care UVT îl deține acum. Mai avem mult, însă, până la a ajunge la un alt palier cu ansamblul proiectelor de cercetare, cele care ne vor aduce mai aproape de principalii lideri ai ierarhiei universitare europene.
Mai țin să evidențiez o dimensiune strategică pentru internaționalizare: conexiunea pe care am realizat-o cu diaspora științifică românească din întreaga lume. Conferința „Smart Diaspora 2023. Diaspora în învățământ superior, știință, inovare și antreprenoriat” a fost organizată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și sub egida Guvernului României, Ministerului Educației și Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, de Alianța Timișoara Universitară (ATU), UEFISCDI cu participarea Academiei Române. Brandul Timișoarei, ca oraș universitar, a devenit cunoscut și cu o circulație internațională, a fost pus în valoare prin diversitatea activităților, workshop-urilor și atelierelor tematice desfășurate. Evenimentul a inclus 38 de Workshop-uri, cu aproximativ 400 participanți din diaspora. Invitații din diaspora au provenit din peste 30 de țări. O altă zonă specială de proveniență este reprezentată de participanți din țări îndepărtate, precum Japonia, Singapore sau Australia.

Care sunt mesajele relevante pe care doriţi să le transmiteţi cu ocazia aniversării celor 80 de ani?

Vreau să le mulțumesc colegilor și comunității studențești, organizației lor reprezentative – OSUT – pentru că au fost parteneri fideli, implicați și creativi, prin reprezentanții lor, în procesul și deciziile manageriale din ultimii ani.
Și pe viitor, pentru perioada UVT80+, știu că oamenii fac diferența și mă bazez pe loialitatea, creativitatea și perseverența lor, pe valoarea lor umană și capacitatea de implicare în munca echipelor de proiect. Comunitatea locală se identifică pregnant aici, la UVT, iar oamenii din UVT participă activ la viața comunității timișorene, progresul și destinele noastre se împletesc, desigur. Pentru toți aceștia, din mai multe generații, am un deosebit respect și le ofer toată gratitudinea.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite