Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Romānia un jucător cu iniţiativă pe piaţa AMR europeană

19 Decembrie 2008





Harta Google a proiectelor mondiale de „smart metering“ reprezintă o iniţiativă demarată şi actualizată periodic de Energy Retail Association, din Marea Britanie. Harta consemnează iniţiativele desfăşurate la nivel mondial în domeniul contorizării inteligente.
Legendă: roşu – electricitate; verde – gaz; albastru – apă; triunghi – proiecte-pilot; cerc – proiecte implementate.


„Smart metering”, un pilon al politicii UE

„Soluţiile de «smart metering» reprezintă un factor crucial în funcţionarea eficientă a pieţei europene de electricitate“, a subliniat la începutul lunii noiembrie Jorge Vasconcelos, preşedintele Council of European Energy Regulators. Potrivit lui Vasconcelos, soluţiile de „smart metering“ reprezintă instrumente extrem de utile pentru guvernele ţărilor UE, prin care pot fi introduse politici care să răspundă unei mari varietăţi de obiective, de la protecţia mediului până la respectarea criteriilor liberei concurenţe. „Aceste soluţii au un potenţial uriaş de a schimba comportamentul consumatorilor şi pot reprezenta un suport pentru promovarea furnizorilor de «energie verde», care pot astfel elimina problemele legate de generarea intermitentă de energie“, a subliniat oficialul european.


Europa, cea mai mare piaţă AMR

Conform studiului BERG Insight, 13% dintre căminele europene dispun de „contoare inteligente“ pentru măsurarea energiei electrice. Potrivit aceleiaşi surse, piaţa soluţiilor de „smart metering“ destinate consumului de energie electrică va creşte anual cu 15,6% până în 2013, când va înregistra valoarea de 100 de milioane de euro. Un alt studiu mai recent, realizat de compania de consultanţă ABI Research estimează că peste cinci ani 27% din contoarele electrice din întreaga lume vor fi „smart“.


Conform analiştilor Juniper Research, soluţiile de „automated meter“ vor reprezenta principalul motor de creştere a pieţei aplicaţiilor M2M, estimările prevăzând atingerea unei valori de 40,8 miliarde de euro în 2011 a cifrei înregistrate de sectorul AMR.

Soluţii Siemens pentru antrepozitele fiscale

Compania Siemens a implementat o serie de soluţii AMR destinate antrepozitelor fiscale (produse petroliere, biodiesel, alcool etc.) cu aplicabilitate în încărcarea şi descărcare auto, CF, naval.


„Cel mai important beneficiu rezidă în reducerea personalului, pentru funcţionarea acestui sistem fiind necesar un singur angajat. Procesul se desfăşoară astfel: autocisterna intră în antrepozitul fiscal (dacă există un contract deja între cele două societăţi, şoferul deţine un card de acces) şi execută operaţiunea de încărcare (identic ca la staţiile de distribuţie carburanţi). La terminarea operaţiunii de încărcare, angajatul se duce şi ridică actele de livrare şi factură care sunt imprimate automat din sistemul de monitorizare. Sistemul monitorizează intrările şi ieşirile din antrepozitul fiscal; scoate automat documentele de livrare şi factură; scoate la cerere rapoarte despre încărcări zilnice, lunare, trimestriale, anuale (criteriul de căutare poate fi: beneficiar, mijloc de transport, şofer, produs etc.); scoate bilanţ de intrări ieşiri din antrepozitul fiscal, scoate automat documentele necesare raportării catre autorităţilefiscale. Sistemul deţine de un server «WinCC data monitor» prin care responsabili antrepozitului fiscal pot extrage rapoarte sau urmări activitatea (dacă au acces la Internet) din orice locaţie. Soluţia a fost implementată în antrepozitele fiscal Câineni (Vâlcea), Patârlagele (Buzău) şi Slobozia (fabrica de biodiesel)“, ne-a declarat Daniel Sandu Barciuc, Departament Manager Siemens SRL.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite