Revista >> Octombrie 2009 [Nr. 119] >> Lumea Geospatiala

Mituri şi legende în standardizarea informaţiei geografice

Luiza Sandu

28 Octombrie 2009

Standardele sunt stabilite de autorităţi, client sau prin consens general ca şi un model sau exemplu. În contextul sistemelor informaţionale, acestea se referă la convenţiile pentru reprezentarea informaţiei, astfel încât să fie inteligibilă de către calculatoare. Pentru alţii, standardizarea se referă la nivelul tehnic şi semantic al interoperabilităţii.

Proiectul ETeMII, finanţat de Comisia Europeană începând din 1999 şi care a avut ca obiectiv îmbunătăţirea accesului la informaţia geografică, a luat în considerare un spectru larg de cerinţe pentru infrastructura de informaţie geografică în Europa. ETeMII a examinat în profunzime trei aspecte: interoperabilitate, metadate şi referenţierea datelor.

„Barierele interoperabilităţii sunt limitări importante pentru multe aspecte economice şi pentru organizaţiile utilizatoare din domeniul informaţiei geografice, datorită cererii sporite de integrare de componente disparate. Standardizarea protocoalelor, formatelor şi în mod special a interfeţelor poate să ajute la depăşirea acestor bariere”, mai spune doamna Dr. Mat. Angela Ioniţă.

Mituri în standardizare

Multă cerneală a curs din momentul în care s-a încercat definirea unor seturi detaliate de standarde pentru informaţiile geografice. Toate aceste informaţii au fost exemplificate cu fapte, însă, din păcate, au fost învăluite de o serie de mituri şi legende.

Multe dintre aceste informaţii au fost înţelese şi interpretate greşit, sfârşind prin a însemna cu totul altceva decât s-a intenţionat iniţial. Tot acest folclor a cauzat întârzierea şi întreruperea implementării pe scară largă a standardelor referitoare la infrastructurile de informaţii spaţiale.

Lista miturilor prezentate mai jos reprezintă un punct de vedere al doamnei Dr. Mat. Angela Ioniţă, care subliniază că lista respectivă este una care reprezintă un punct de vedere personal.

„Cei din administraţia publică centrală şi locală din România spun că nu au voie să menţioneze standarde în documentele licitaţiilor pentru achiziţiile publice. Nu este adevărat, nu au voie să menţioneze explicit tehnologii, firme ş.a. Administraţia publică centrală şi locală trebuie să declare alinierea la anumite standarde şi să impună respectarea lor. A lucra cu standarde deschise nu înseamnă că s-a rezolvat problema standardizării. Nu recomand standardele de tip proprietar. Cei care le au deja trebuie fie să-şi canalizeze eforturile către alinierea la stanadardele adevărate, fie să-şi reconsidere oferta pentru domeniul administraţiei publice”, mai spune doamna Dr. Mat. Angela Ioniţă.

Standardele reprezintă specificaţii sau stiluri de lucru care sunt acceptate la scară largă de către utilizatori şi adoptate de mai mulţi furnizori.

1. Odată ce standardele au fost dezvoltate, treaba este terminată.

Atât timp cât există tehnologii noi, va fi permanent nevoie de dezvoltarea unor standarde noi.

2. Standardizarea limitează inovaţia.

De fapt, standardele ar putea facilita procesul de inovare. Un bun exemplu în acest sens îl constituie standardele folosite în internet, care au declanşat o explozie de lucruri inovatoare. Pe de altă parte, absenţa standardelor poate limita inovaţia. În industrie există numeroase exemple în care lipsa standardelor a prevestit dispariţia unor produse şi servicii.

3. Standardele nu sunt niciodată gata pentru a fi folosite.

Adevărul din spatele acestei afirmaţii ar fi că, în realitate, puţine produse (şi chiar şi mai puţine aplicaţii) au dovedit în mod activ, într-un anumit domeniu de activitate, că scopul pe care îl urmăresc este interoperabilitatea. Pe de altă parte, foarte multe licitaţii pentru achiziţii publice nu au definit modalitatea prin care produsul trebuie să se conformeze standardelor. Partea optimistă a lucrurilor constă în faptul că există destul de multe standarde din care să se facă o alegere argumentată în vederea alinierii la ele.