Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Avem nevoie de lideri în administraţia publică?

25 Iulie 2010




Societatea românească trebuie să înţeleagă că e timpul să ne întoarcem la meritocraţie, adică la acele valori legate de omul potrivit la locul potrivit.


Cursuri de leadership

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) nu a organizat, în anii 2009 şi 2010 cursuri cu tema „Leadership şi management pentru administraţia publică”.


În 2009, fostul INA a derulat un singur curs cu tema Management şi/sau leadership pentru administraţia publică, cerut de Consiliul Concurenţei. La acest curs au participat 25 de persoane.


„În anul 2010 ANFP nu a organizat astfel de cursuri, din motive funcţionale şi de resurse financiare necesare cheltuielilor generate de organizarea programelor de formare şi perfecţionare profesională în condiţiile crizei anului 2010. Totuşi, ANFP a lansat demersuri strategice de a soluţiona această restricţie şi şi-a propus să organizeze astfel de cursuri în viitorul apropiat (trimestrul III-IV 2010) şi în perspectivă (2011-2012)”, a declarat Andras Szakal, preşedintele ANFP.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite